Metro se aşteaptă la o ofertă îmbunătăţită pentru Real

Economica.net
21 11. 2019
metro_cash_07445300

Discuţiile se derulează „cu toată viteza înainte”, obiectivul fiind finalizarea negocierilor în următoarele săptămâni, a precizat Metro.

De asemenea, retailerul german a informat că a intrat într-o fază decisivă a negocierilor privind vânzarea lanţului său de hipermarketuri Real şi este optimist că va ajunge curând la o decizie.

În mai, Metro şi Redos au ajuns la un acord cadru conform căruia Real va fi vândut cu suma de aproximativ un miliard de euro, iar iniţial Metro va păstra o participaţie de 24,9% în afacerea operaţională, însă după trei ani poate vinde acţiunile.

Datoriile Real vor fi preluate de noul proprietar, rezultând un flux de numerar preliminar de aproximativ 500 de milioane de euro către Metro.

Anterior, directorul general al Metro, Olaf Koch, anunţase că Metro poartă discuţii cu cinci firme interesate de lanţul de hipermarketuri Real, care realizează vânzări anuale de peste şapte miliarde euro graţie celor 279 de magazine.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unităţi în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry are o prezenţă importantă în România.