Metropolitan Life anunță că în 2022 a înregistrat o creștere de 10,6% a primelor brute subscrise

Compania Metropolitan Life anunță o creștere de 10,6% a primelor brute subscrise în anul 2022, comparativ cu anul precedent.
Ion Dobreanu - vin, 05 mai 2023, 17:07
Metropolitan Life anunță că în 2022 a înregistrat o creștere de 10,6% a primelor brute subscrise

Erată: În data de 12 mai 2023, compania Metropolitan Life a transmis o erată în care anunță că creșterea primelor brute subscrise în 2022 a fost de 10,6% și nu de 14% cât anunțase inițial.

În anul 2022, Metropolitan Life a înregistrat o creștere de 10,6% față de anul 2021. În 2022 compania a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 579,144,409 lei, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, când valoarea primelor brute subscrise s-a ridicat la 523.571.824 lei.

În ceea ce privește indemnizațiile plătite în 2022, acestea au avut o valoare de 181,075,416 lei, comparativ cu anul 2021, când valoarea indemnizațiilor plătite s-a ridicat la 156.073.704 lei.

Inițial compania a transmis că  a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 596.555.117 lei, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, când valoarea primelor brute subscrise s-a ridicat la 523.571.824 de lei. La fel, în cazul  indemnizațiilor plătite în 2022, compania a transmis inițial că acestea au avut o valoare de 191.623.029 de lei, cu 23% mai mult față de aceeași perioadă din 2021, când s-au ridicat la 156.073.704 lei.

„Prioritatea Metropolitan Life de a oferi servicii și produse flexibile, care să răspundă nevoilor clienților, în fiecare etapă a vieții lor, ne-a plasat pe o poziție importantă pe piața asigurărilor, iar rezultatele ne arată că, în 2022, compania noastră a continuat să își consolideze poziția de partener de încredere al românilor. Suntem atenți la nevoile de astăzi ale celor peste 3 milioane de români, clienți Metropolitan Life și Metropolitan Life Pensii, și găsim împreună cele mai potrivite soluții de protecție financiară pentru etapele viitoare în care aceștia vor fi. Investițiile din anul 2023 vizează continuarea dezvoltării infrastructurii digitale și operaționale și dezvoltarea echipei pentru a fi mereu în linie cu așteptările clienților, cât și investiții în proiecte comunitare sau de protecție a mediului.” afirmă Carmina Dragomir (foto), CEO Metropolitan Life.

 

Despre Metropolitan Life

MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să pășească cu încredere în viitor. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu.

În România, Metropolitan Life are peste 24 de ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 3 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...