Metropolitan Life: O asigurare privată de sănătate care acoperă toate serviciile costă 7 lei pe zi

O asigurare privată de sănătate care acoperă orice afecţiune costă şapte lei pe zi, sumă care nu pare mare, dar pentru 70 la sută dintre români reprezintă jumătate din câştigul zilnic, a declarat joi, la conferinţa MEDIAFAX, directorul general al companiei Metropolitan Life, Theodor Alexandrescu.
Economica.net - joi, 21 mart. 2013, 16:28
Metropolitan Life: O asigurare privată de sănătate care acoperă toate serviciile costă 7 lei pe zi

Directorul general al companiei de asigurări Metropolitan Life a spus că este nevoie de infuzie de capital privat în sistemul medical, pentru că bugetul de stat nu poate suporta toate costurile de care pacienţii au nevoie în ziua de azi.

„Eu cred cu tărie că soluţia sistemului medical este această infuzie privată de capital, indiferent cum se va numi, pentru că numai aşa putem să oferim servicii de calitate şi să adăugăm valoare actului medical”, a spus Theodor Alexandrescu la conferinţa MEDIAFAX Talks about Health Reform, cu tema „Reforma în sănătate 2013-2014”.

El a explicat că pacienţii ar trebui să opteze pentru o asigurare privată de sănătate pentru că nu au liste de aşteptare ca să primească despăgubirea, pentru că au un contract şi, conform contractului, asiguratorul este obligat să furnizeze acele despăgubiri necesare serviciilor de care pacientul are nevoie.

„Noi suntem reglementaţi de o lege europeană adoptată şi în România, iar toate asigurările trebuie să se supună acestei legislaţii, ceea ce ne obligă să furnizăm serviciul la care ne-am angajat. Al doilea lucru important este valoarea şi responsabilitatea prestatorului de servicii medicale. În momentul în care facem contractul avem nişte criterii de evaluare foarte stricte. Mai mult, noi reprezentăm pacientul în faţa furnizorului de servicii medicale”, a mai spus Theodor Alexandrescu.

El a explicat că asigurarea are costuri variabile în funcţie de beneficiile pe care le oferă. Spre exemplu, o asigurare de sănătate care acoperă toate tipurile de servicii are o limită de 100.000 de lei pe an.

„Această sumă gândiţi-vă că este ca un card de credit. Primeşti un card din care poţi să cheltui. Această asigurare, care acoperă orice afecţiune, ajunge la şapte lei pe zi. Deci acesta este nivelul unui cost zilnic. Bineînţeles că se plăteşte la nivel lunar, undeva la 200 de lei pe lună, pentru a avea 100.000 de lei fără condiţii pre-existente. În România, 70 la sută dintre cei care au un venit oficial câştigă undeva la 14 lei pe zi. Asta înseamnă că aproape jumătate din acest cost ar trebui alocat unei asigurări private de sănătate. Cred că ar trebui să ajutăm aceşti şapte lei prin trei -patru lei prin deductibilitate”, a mai spus directorul general al companiei Metropolitan Life.

Theodor Alexandrescu a insistat asupra faptului că este nevoie de participarea statului prin deductibilitate.

„Şapte lei pe zi poate pare puţin, dar pentru 70 la sută dintre români înseamnă jumătate din venitul lor. Este foarte mult. Asigurarea de sănătate trebuie să fie între şapte – zece la sută din venit. Deci diferenţa ar trebui să fie suportată prin deductibilitate. Nu este important să fie deductibilă numai din impozitul pe profit şi pe venit ca să fie scutită şi de contribuţiile sociale”, a mai spus Theodor Alexandrescu.

El a precizat că printre avantajele asigurării private se numără faptul că prestarea serviciilor se va face pe baza unor ghiduri terapeutice agreate.

Un alt avantaj ar fi veniturile proporţionale pentru serviciile medicale, proporţionale cu cantitatea şi calitatea serviciilor prestate.

„Deci medicii vor câştiga mai mulţi bani, pentru că veniturile din asigurări de sănătate se vor transforma şi în venituri pentru medici. Un alt lucru important este promovarea competiţiei prin statistici transparente. Ce înseamnă? Mergem la medic pe baza unui folclor, la medicul X pentru că ni l-a recomandat o mătuşă. Noi, asiguratorii, punem la dispoziţia pacienţilor un fel de curriculă a pacienţilor, a instituţiei la care se adresează pacientul”, a mai spus Alexandrescu.

El a adăugat că este necesar şi un mediu legislativ care să stimuleze dezvoltarea unei mase critice de asiguraţi, pentru a avea costuri fixe în infrastructură, care să fie la un nivel de cinci – şase la sută, ceea ce ar însemna că este nevoie de aproximativ un milion de români care să aibă o asigurare de sănătate.

La conferinţa cu tema „Reforma în sănătate 2013-2014”, organizată de agenţia de presă Mediafax în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, au fost dezbătute noutăţile în reforma sistemului sanitar împreună cu ministrul Sănătăţii şi cu Theodor Alexandrescu – CEO Allico Asigurări, Efthymios Papataxiarchis – preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dragoş Damian – preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Adrian Pană – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Iulian Petre – vicepreşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) şi un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...