Metropolitan trece de la apartamente mass market la premium şi are terenuri pentru şase proiecte rezidenţiale

Metropolitan, dezvoltator imobiliar înființat în plină criză, la începutul anului 2009, de doi foști colegi de liceu, Robertino Georgescu și Dan Drăgulin, a dezvoltat circa 3.000 de apartamente mass market, în sudul Bucureștiului, și de doi ani încoace au decis să treacă la alt nivel, către piețe mai scumpe și mai pretențioase. Compania l-a înregimentat pe Silviu Grigorescu, fost la Hanner și s-a apucat să acumuleze terenuri care acum îi asigură dezvoltarea a cel puțin șase proiecte rezidențiale sau mixte.
Economica.net - S, 23 nov. 2019, 11:22
Metropolitan trece de la apartamente mass market la premium şi are terenuri pentru şase proiecte rezidenţiale

„Am cumpărat ușor-ușor terenuri, a durat cam un an și jumătate până am ajuns la un portofoliu care ne va da de muncă cel puțin cinci ani de acum încolo. Metropolitan a livrat sau va livra anul acesta, 154 de apartamente în Policolor, 100 în Mihai Bravu și a semnat recepția la Metalurgiei pentru 374 de unități. În total, 627 de locuințe livrate în 2019”, spune Silviu Grigorescu.

Metropolitan a decis să înființeze și o firmă de construcții. Proiectele superpremium din zona Herăstrău, de exemplu, vor fi construite cu antreprenor general, iar cele zona de middle vor fi construite de companie. De altfel, va aduce 500 de indieni în următoarele șase luni, care vor lucra exclusiv la proiectele imobiliare lansate de dezvoltator.

„Vrem să depășim paradigma de dezvoltator de rezidențial, avem terenuri care se pretează la proiecte imobiliare mixte, cu apartamente, birouri, zonă comercială. Avem 11.000 mp lângă Herăstrău, 27.000 mp în Pipera, cumpărat la licitație cu 90 de euro/mp, trei hectare în zona Aviației, 7.000 mp luat cu circa 250 euro/mp, pe strada Ștefan Holban, în spatele Decathlon și Mega Image, și suntem în discuții pentru o asociere pe strada Fabrica de Glucoză, pentru un teren de 13.000 mp, și tocmai ce am plătit avansul pentru un teren în zona Parcul Carol. În total am cheltuit în jur de 20-30 de milioane de euro pe terenuri”, susține Grigorescu.

Proiectele noi ale companiei sunt în diferite faze de avizare. Iar pe măsură ce se primesc autorizațiile, încep lucrările la un proiect, iar celălalt peste șase luni și așa mai departe, echipele se mută de la un proiect la altul. Compania a primit recent autorizația de consrucție pentru proiectul de pe strada Viilor, un proiect de peste 200 de apartamente, aproape de Parcul Carol.

„Am primit câteva oferte de finanțare, rămâne să alegem. Așteptăm și autorizația pentru Crown, proiectul de lângă Herăstrău, iar costul de construcție e undeva la pragul de sus”, explică șeful Metropolitan

Cu terenurile de suprafețe mari, compania încearcă să se asocieze cu proprietarul.

„Avem destule terenuri, nu vrem să mai blocăm bani. În medie, terenurile sunt pe la 20% plus minus câteva procente din valoarea investiției”, explică Grigorescu.

Pe piața din Mamaia, Metropolitan încearcă să intre în parteneriat cu un dezvoltator local. În rest, compania va rămâne în București, e și piața mare și mai mulți bani și mai e nevoie de multe dezvoltări imobiliare.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...