Metrorex a decis: Trenurile spaniole CAF intră pe M5, vechile trenuri IVA vor suplimenta parcul de pe M3 şi M4

Economica.net
27 02. 2016
vagoane_caf_3_00851000

Magistrala 5 de Metrou Drumul Taberei- Eroilor, care va fi finalizată în primăvara anului viitor, va avea trenuri spaniole CAF, dintre cele 24 de care va dispune, de la anul, Metrorex. Cele 13 trenuri de care este nevoie pentru Metroul de Drumul Taberei vor fi alese dintre cele 16 CAF – deja aflate în circulaţie pe M2 Berceni – Pipera sau dintre cele 8 care au început să sosească din Spania, dintr-o comandă suplimentară pe care Metrorex a făcut-o, în 2014, CAF.

„Pentru asigurarea capacităţii de transport estimate pentru Magistrala 5, tronsonul I, conform studiului de fezabilitate aprobat prin HG, sunt necesare, pentru activitatea de exploatare, un număr de 13 trenuri, asigurându-se, astfel, un interval de 3 minute între trenuri, la orele de vârf de trafic.  Pe Magistrala 5 de metrou vor fi utilizate numai trenuri de metrou de generaţie nouă, din parcul inventar al Metrorex, sau în urma finalizării procedurii de achiziţie care, în acest moment, este suspendată”, spun reprezentanţii Metrorex pentru ECONOMICA.NET.

Singurele trenuri de generaţie nouă ale Metrorex sunt CAF-urile spaniole. Prin urmare, 13 dintre acestea vor fi mutate de pe M2 pe M5, pentru ca inaugurarea Metroului de Drumul Taberei să se facă cu trenuri noi. Deficitul de trenuri de pe M2 va fi acoperit cu trenuri vechi IVA Arad, modernizate de Alstom. „În prezent, sunt funcţionale un număr de 15 trenuri tip IVA Astra dintr-un parc de 31 trenuri (tip IVA Astra). Acestea sunt şi vor fi utilizate pentru circulaţia cu călători pe Magistrala 4 şi pe Magistrala 3, ca şi trenuri suplimentare, în funcţie de cerinţele de transport existente în momentul punerii în funcţiune a Magistralei 5 şi a extinderii Magistralei 4. Prin redistribuirea pe Magistrala 5 a necesarului de trenuri pentru asigurarea capacităţii de transport nu va fi afectat necesarul de trenuri pentru asigurarea programelor de circulaţie aplicabile pe Magistralele 1, 2, 3 şi 4”, mai spun reprezentanţii Metrorex.

Pe aceasta magistrală, cu extensia către Patelimon, ar fi trebuit să circule trenuri CAF din lotul de 51 pe care spaniolii l-au câştigat prin licitaţie , la începutul anului trecut. Această licitaţie a fost însă suspendată de DNA, pe suspiciuni de corupţie. Cum nu mai este timp pentru reluarea ei(un constructor are nevoie de cel puţin 18 luni pentru livrarea primului tren), s-a găsit soluţia de mai sus.
Magistrala 5 de Metrou, Tronsonul Râul Doamnei – Eroilor, va fi gata în Trimestrul 1 2017. Se estimează că 300.000 de călători vor circula zilnic pe acest tronson. Este un proiect de circa 700 de milioane de euro ce este finanţat în proporţie de peste 60% din fonduri europene nerambursabile.