Metrorex: Procedurile de evacuare comerciale de la metrou ar urma să înceapă în această săptămână

05 04. 2021
metrou_magazin_675849302_60387600

”Contractul de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM a expirat din anul 2018, ocuparea domeniului public făcându-se fără drept, în prezent. De asemenea, pentru spaţiile comerciale nu au fost identificate autorizaţii de construire emise”, au transmis reprezentanţii Metrorex citaţi de News.ro.

Potrivit companiei, pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru siguranţa călătorilor şi a infrastructurii de metrou este unul iminent pentru că: spaţiile reprezintă obstacole în calea de evacuare în caz de urgenţă, îngreunează accesul la hidranţii interiori; nicio construcţie după 2010 nu are aviz ISU.

”Pentru corecta informare a publicului, reiterăm faptul că staţiile de metrou reprezintă proprietate publică a statului, dată în concesiune companiei Metrorex. Ocuparea fără drept a domeniului public al statului este o încălcare flagrantă a legii. Lipsa autorizaţiei de construire şi nerespectarea normativelor de siguranţă reprezintă o adevărată urgenţă de siguranţă şi ordine publică”, a precizat Metrorex. Citeşte mai departe despre scandalul spaţiilor comerciale de la metrou pe News.ro.