Metrorex pune în funcţiune două noi trenuri de metrou CAF. Spaniolii au mai livrat alte patru
Recepția finală a celor două trenuri a fost realizată cu succes, după parcurgerea unui set complet de teste dinamice de către specialiștii Metrorex în cooperare cu reprezentanți ai Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles – CAF. Testările au confirmat că cele două garnituri se încadrează în parametri optimi de funcționare, Metrorex acceptând oficial trenurile în flota sa.
Primul metrou a fost preluat de Metrorex înainte de termen, la data de 20 decembrie 2015, CAF respectându-și astfel în avans angajamentul contractual cu operatorul bucureștean, care prevedea un termen de livrare a primei garnituri la 16 luni de la semnarea contractului în noiembrie 2014, spune CAF.
„După cum am anunțat, am accelerat calendarul de livrare a celor 8 trenuri pentru București. Recepția finală a celor două trenuri s-a efectuat în ultimele două săptămâni, astfel încât ele vor intra în circulație din luna martie. CAF a mai livrat de la începutul anului alte patru garnituri, pentru care se efectuează teste dinamice în cadrul Metrorex”, a declarat Iñaki Barrenechea, CAF Area Manager, responsabil pentru România.
Referitor la importanța acestui proiect pentru compania CAF, Iñaki Barrenechea a afirmat: „Trenurile pentru București constituie o prioritate pentru noi, linia de producție din Beasain fiind mobilizată pentru acest proiect, reușind astfel să livram înainte de termen șase dintre cele opt garnituri. Vom duce la îndeplinire angajamentul nostru întrucât deținem atât expertiza cât și capacitatea de producție pentru a realiza materialul rulant”.
Iată care sunt noutățile ultimei generații de rame de metrou fabricate de CAF pentru București, aşa cum au fost prezentate de producător
• control și diagnosticare software a funcționarii echipamentelor prin intermediul sistemului TCMS (Train Control Monitoring System);
• unitate HMI (Human Machine Interface) de ultimă generație pentru accesul mecanicului la comenzile și informațiile funcționale ale trenului;
• sistem avansat de informare a pasagerilor (luminos, acustic și prin mesaje predefinite), controlat în întregime prin soft;
• optimizarea accesului pasagerilor la urcarea/coborârea din vagoane, incluzând reducerea la maximum a distanței între marginea peronului și podeaua vagonului pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități;
• sistem de tracțiune și control fabricat de Mitsubishi și personalizat de CAF;
• sistem de frânare pe disc cu emisii poluante mult reduse (inclusiv zgomotul);
• rețea de comunicație pentru diagnosticare și configurare tip Ethernet de mare viteză;
• conectivitate WiFi pentru operațiunile de mentenanță;
• protecție avansată a operatorilor de mentenanță prin dispozitivele de punere la masă.