Metrorex reia proiectul tronsonului Iancului – Pantelimon. Ar putea fi gata în 2030

Economica.net
09 06. 2016
metrou2_99511700

Potrivit lor, Metrorex SA va accesa pentru această secţiune fonduri europene nerambursabile în cadrul următorului program operaţional.

În martie, un reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene declara că Magistrala 5 de metrou, în curs de execuţie pe tronsonul Râul Doamnei – Eroilor, se va opri la staţia Iancului şi nu va mai fi construită până în zona Pantelimon, aşa cum prevedea proiectul iniţial. 

Magistrala 5 de metrou va lega cartierul Drumul Taberei, unul dintre cele mai mari ale Capitalei, de centrul oraşului. În planurile iniţiale, în a doua fază a proiectului, magistrala ar fi continuat până în cartierul Pantelimon. 

„S-a refăcut linia de tramvai care leagă Piaţa Iancului de Pantelimon, motiv pentru care Magistrala 5 se va opri la staţia Iancului, nu va mai cuprinde şi partea a doua. Primăria nu are interes”, a spus atunci reprezentantul MFE, citat de agenţia News.ro, potrivit Digi24

Construcţia tronsonului Iancului – Pantelimon era programată să înceapă în acest an şi să se finalizeze în 2018, dar a fost amânată din cauza stopării procedurilor de avizare de către Primăria Bucureşti. 

„Termenul inițial pentru începerea lucrărilor la tronsonul Iancului – Pantelimon a fost 2016 și nu se poate respecta din cauza lipsei avizelor de circulație și urbanism de la PMB (implicit a autorizației de construire); procedurile de avizare au fost stopate de responsabilii municipalității din cauza lucrărilor în curs de modernizare a tramvaiului. Lucrările de metrou au fost blocate pentru moment, fiind amânate după anul 2020”, au spus reprezentanţii Metrorex, potrivit cetateanul.net.

În ceea ce priveşte lucrările la secţiunea Drumul Taberei-Eroilor, cel mai recent termen anunţat pentru finalizarea acestora este jumătatea anului viitor.