Metrorex scoate de la „naftalină” proiectul liniei de metrou Gara de Nord – Gara Progresu

Economica.net
29 05. 2016
metrou_46427700_33599200_47918500

Printre obiectivele Metrorex de anul acesta se numără demararea serviciilor de proiectare pentru Studiu de Prefezabilitate şi Studiu de Fezabilitate pentru Extinderea Magistralei 4 – Tronson Gara de Nord – Gara Progresu, a declarat pentru ECONOMICA.NET Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

În iulie 2012, compania de metrou anunţa că Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) al Confederatiei Elveţiene a aprobat finanţarea studiului de prefezabilitate şi fezabilitate al magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul.

Oficialii Metrorex spuneau atunci că, odată cu finalizarea Magistralei 4 şi conectarea cu linia metroului de la Aeroportul Otopeni, Capitala va dispune de cea mai lungă diametrală de metrou pe axa Nord-Sud, în lungime de circa 33 km şi 28 de statii cu puncte intermodale de transport.

În septembrie 2013, reprezentanţi ai statului român au semnat un acord cu oficiali elveţieni prin care Elveţia urma să finanţeze cu 8,5 milioane de franci studiul de fezabilitate pentru prelungirea magistralei M4, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul. Proiectul era estimat atunci la o valoare totală de 12,4 milioane de franci elveţieni şi urma să aibă o perioadă de implementare de 30 de luni de la data semnării acordului.

Tot atunci, fostul director general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat pentru romania-actualitati.ro că, în mare, traseul tronsonului Gara de Nord – Gara Progresul este stabilit, singura problemă fiind locul prin care tunelul va traversa Dâmboviţa. Studiul urma sa lămurească exact unde tronsonul va intersecta magistrala 1.

Prima dată când Metrorex a anunţat că va organiza licitaţie pentru studiile aferente acestui tronson a fost în iunie 2009. Costul pentru construirea acestui tronson era estimat la 950 de milioane de euro.