Metrorex scoate paza la licitaţie. Oferă de trei ori mai mulţi bani decât până acum

Metrorex, compania de metrou din Bucureşti, subordonată Ministerului Transporturilor, scoate la licitaţie serviciile de pază pentru obiectivele companiei, inclusiv staţiile şi trenurile de metrou. Oferă 154 de milioane de lei, fără TVA, în cadrul contractului de pază pe patru ani, de trei ori mai mult faţă de sumele plătite după licitaţiile similare anterioare.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 14:38
Metrorex scoate paza la licitaţie. Oferă de trei ori mai mulţi bani decât până acum

Metrorex vizează încheierea unui contract pe patru ani cu un singur agent economic, pentru „servicii de pază, monitorizare, intervenţie şi transport valori prin societăţi specializate pentru staţiile, trenurile, depourile şi obiectivele din reţeaua metroului”, inclusiv cele 10 staţii noi şi depoul aferent Magistralei 5 Drumul Taberei – Pantelimon. Valoarea contractului este estimaată la 154,45 milioane de lei (34 milioane de euro) fără TVA.

Sursele de finanţare sunt asigurate din subvenţie de la bugetul de stat şi venituri proprii.

Companiile interesate sunt aşteptate să prezinte oferte până la începutul lunii mai. Criteriile de selecţie sunt: preţul, în proporţie de 85%, experienţa profesională specifică, 10%, respectiv timpul de intervenţie angajat prin ofertă, 5%.

De asemenea, ofertanţii trebuie să fi avut o cifră de afaceri anuală medie de cel puţin 32 milioane lei în ultimii trei ani.

Firma Scorseze Security International a asigurat paza la metrou din 2010 până în 2014, în baza unui contract de 51,79 milioane lei, fără TVA. În 2015, Scorseze a pierdut contul Metrorex în favoarea Nei Guard, care a câştigat licitaţia cu o ofertă de 45,07 milioane de lei.

„Nei Guard nu mai asigură paza la metrou de anul trecut, din cauză ca a intrat in faliment”, a declarat Mihai Neicu, proprietarul companiei.

Acesta apreciază că în cursa pentru noul contract pot intra doar firme mari ca G4S şi Securitas, din cauza condiţiilor restrictive impuse prin caietul de sarcini, în speţă privind cifra de afaceri minimă.

În prezent, paza la metrou este asigurată de către firma Nitro Guard Security.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE a lansat un apel de proiecte de 56 de milioane de euro pentru investiții în capacități de producere a energeiei termice din apă geotermală
MIPE a lansat un apel de proiecte de 56 de milioane de euro pentru investiții în capacități de producere a energeiei ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte de până la 56 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei termice din apă......
Ministerul Mediului a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidrocentralei Livezeni-Bumbești
Ministerul Mediului a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidrocentralei Livezeni-Bumbești
Ministerul Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni-Bumbeşti, finalizarea ...
Acționarii Premier Energy au decis asupra valorii dividendelor plătite de companie și când va începe achitarea acestora
Acționarii Premier Energy au decis asupra valorii dividendelor plătite de companie și când va începe achitarea acestora
Conducerea Premier Energy informează piața de capital din România că în dată de 03.06.2025 Adunarea Generală Anuală ...
Burduja i-a comunicat comisarului european pentru Energie că închiderea capacităților pe cărbune în 2026 nu e fezabilă în lipsa alternativelor
Burduja i-a comunicat comisarului european pentru Energie că închiderea capacităților pe cărbune în 2026 nu e fezabilă ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut marţi o întâlnire cu comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, în ...