Metrorex suplimentează numărul de salariaţi cu 354 de persoane anul acesta

Metrorex suplimentează numărul de angajaţi cu 354 de persoane anul acesta, iar în 2019 ar putea face alte 947 de angajări, a declarat, miercuri, Ion Rădoi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), citând un document de la Metrorex.
Economica.net - mie, 22 aug. 2018, 10:36
Metrorex suplimentează numărul de salariaţi cu 354 de persoane anul acesta

„Putem spune că am pus în mişcare, pentru că de ştiut se ştia de circa doi ani, în urma unui memorandum, că e nevoie ca să se suplimenteze numărul personalului cu 700 (persoane), după cum aţi văzut, şi alţi 900 de lucrători ai metroului pentru a se putea da în exploatare şi Drumul Taberei – Ghencea. Vreau să vă spun că nu întâmplător am ridicat această problemă. Nu am făcut-o niciodată de la începuturile funcţionării metroului, dar pericolul care există la ora actuală m-a determinat, împreună cu colegii mei, să sesizăm opinia publică în legătură cu pericolul care ar putea să apară”, a spus Ion Rădoi, la protestul din faţa Ministerului Transporturilor.

Acesta a prezentat un document prin care Metrorex făcea precizări despre angajările care au loc în acest an şi vor continua în 2019.

„Pentru optimizarea activităţilor de exploatare şi infrastructură luna aceasta a fost avizat de Adunarea Generală a Acţionarilor un memorandum pentru suplimentarea numărului de personal, în primă fază cu 354 de angajaţi. Acesta se află în analiză la direcţiile de specialitate din Ministerul Transporturilor pentru a fi înaintat spre aprobare Guvernului României. De asemenea, sunt previzionate în bugetul pe 2019 încă 947 de noi angajări pentru deservirea magistralei 5 metrou (Drumul Taberei – Eroilor). Numărul angajărilor va mai fi suplimentat în funcţie de punerea în exploatare cu călători şi a altor obiective de investiţii”, se spune în document.

Preşedintele USLM susţine că angajările au început de marţi, 21 august.

Ion Rădoi a mai afirmat că un alt punct al negocierilor îl reprezintă contractul colectiv de muncă. Acesta a precizat că în cazul în care solicitările sindicaliştilor nu vor fi satisfăcute este luată în calcul declanşarea grevei generale la metrou în luna octombrie.

Aproximativ 200 de sindicalişti au pichetat, miercuri, Ministerul Transporturilor. O echipă formată din trei reprezentanţi ai sindicatelor au încercat să depună un memoriu la cabinetul ministrului, dar nu au fost primiţi.

Sindicaliştii de la USLM pichetează, începând de luni, între orele 12:00-14:00, Ministerul Transporturilor. În prima zi a acţiuni de protest, Ion Rădoi a declarat că siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o nouă grevă generală dacă problemele nu se rezolvă.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...