Metrorex vrea să inaugureze miercuri, 29 martie, staţiile Străuleşti şi Laminorului de pe Magistrala 4

Economica.net
24 03. 2017
statia_laminorului_64326800

Intenţia Metrorex de a inaugura în curând cele două staţii noi de pe Magistrala 4 reiese şi din faptul că de miercuri au început să fie montate panouri informaţionale ce includ staţiile Laminorului şi Străuleşti.

Inaugurarea celor două staţii fusese anunţată iniţial de către fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, pentru data de 19 decembrie 2016. Recent, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a spus că staţiile Laminorului şi Străuleşti vor fi inaugurate până la sfârşitul lunii martie.

Pe de altă parte, lucrările de care depinde însă deschiderea circulaţiei ar putea fi gata cel mai devreme în luna aprilie, explicase anterior un inginer de pe şantier pentru ECONOMICA.NET.

Proiectul Magistrala 4 de metrou – Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea M4 în zona de nord a Bucureştiului cu încă două staţii, Laminorului şi Străuleşti, cu tunelele şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un Park&Ride şi un depou.

Lungimea totală a secţiunii va fi de 2,1 kilometri. Valoarea totală a proiectului este de 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro).