Metrorex anunță restricții de circulație în zona fântânii Miorița, pentru lucrări la M6

Din 29 iunie 2024 vor intra vigoare restricții de trafic rutier în zona Gării Băneasa - Fântâna Miorița, a anunțat miercuri Metrorex. Restricțiile sunt necesare pentru activități pregătitoare în cadrul contractului de execuție „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1.1 - 1Mai-Tokyo", la viitoarea stație de metrou Gara Băneasa de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secțiunea Sud.
Anemona Andone - mie, 26 iun. 2024, 15:48
Metrorex anunță restricții de circulație în zona fântânii Miorița, pentru lucrări la M6

Planul de deviere a circulației este avizat de Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, Direcția Transporturi, de Administrația Străzilor București și de Brigada Rutieră București, se menționează pe pagina de Facebook a Metrorex.

Restricția de circulație se va institui pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița și constă în ocuparea a două benzi de circulație pe sensul de intrare în București (banda I și banda II). Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploiești, în zona menționată mai sus.

Operațiunile pregătitoare devierii de trafic se vor executa cu suportul și sub supravegherea Brigăzii Rutiere.

Devierea traficului pe zona lucrărilor se efectuează conform legislației în vigoare.

Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Otopeni, fără transbordare la stația 1 Mai. Aceasta va avea un traseu de 14,2 km și va cuprinde 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internațional Henri Coandă. Această conexiune nouă și rapidă se adresează tuturor locuitorilor Capitalei, oamenilor de afaceri, navetiștilor, turiștilor și va asigura îmbunătățirea oportunităților privind activitatea și călătoriile, mediul și calitatea vieții. Noua linie de metrou va deservi o zonă cu un potențial ridicat de cerere pentru transport rapid, sigur și eficient. De asemenea, siguranța în trafic se va îmbunătăți semnificativ.

Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans european (TEN-T), finanțat din fonduri externe rambursabile și nerambursabile.

Te-ar mai putea interesa și
Un celebru drum judeţean intră în reabilitare
Un celebru drum judeţean intră în reabilitare
Cel mai lung drum judeţean din Vâlcea, care leagă Depresiunea Horezu de sudul judeţului şi străbate nouă localităţi, intră în reabilitare printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare......
Acordul SUA-Ucraina pentru minerale va fi supus votului parlamentului de la Kiev în câteva zile
Acordul SUA-Ucraina pentru minerale va fi supus votului parlamentului de la Kiev în câteva zile
Parlamentul Ucrainei va organiza un vot pe 8 mai pentru a ratifica acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite la ...
Cutremur de 7,5 grade în Chile. Alertă de tsunami
Cutremur de 7,5 grade în Chile. Alertă de tsunami
Un cutremur de 7,5 grade Richter a zguduit vineri dimineaţa extremitatea sudică a Chile, în regiunea Magallanes, declanşând ...
Tesla continuă să sufere. Prăbuşire a vânzărilor în mai multe ţări din Europa
Tesla continuă să sufere. Prăbuşire a vânzărilor în mai multe ţări din Europa
Vânzările de automobile electrice Tesla în unele ţări din Europa s-au prăbuşit în luna aprilie, pe măsură ce europenii ...