Noua investiție, prin Fondul pentru Modernizare, contribuie la reducerea consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor, care va asigura, de asemenea, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele Comisiei de reducere a impactului asupra mediului și de îmbunătățire a eficienței energetice, se arată în documentul publicat luni pe site-ul MTI.
Procedurile de achiziție vor fi desfășurate de Metrorex S.A., în calitate de beneficiar în cadrul proiectului.
Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor – material rulant durabil pentru serviciile de transport public de călători cu metroul, finanțat prin Fondul pentru Modernizare (FM), instrument nou de finanțare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde.
Fondul pentru Modernizare sprijină investițiile în producția și utilizarea energiei din surse regenerabile, în eficiența energetică, în stocarea energiei, în modernizarea rețelelor energetice, inclusiv a sistemelor centralizate de termoficare, a conductelor și a rețelelor, precum și investițiile în tranziția justă din regiunile dependente de carbon.
Scopul obiectivului de investiții „TRENURI DE METROU PENTRU MAGISTRALA 4 DE METROU: GARA DE NORD – STRĂULEȘTI”, este de a înnoi flota de material rulant, deoarece materialul rulant existent pe Magistrala 4 de metrou Gara de Nord – Străulești nu are nivelul de calitate cerut de publicul călător, iar tehnologiile de fabricație ce au fost utilizate sunt depășite, nefiind posibil a se asigura îndeplinirea standardelor de calitate prevăzute în contractul de servicii publice.
Metrorex dispune de o flotă de material rulant variată compusă din patru tipuri de material rulant, material rulant ce a fost pus în funcțiune în patru etape.
Vechimea medie pentru flota compusă din cele patru tipuri de material rulant este defalcată, după cum urmează:
• Ramele de metrou tip IVA – vechime medie de 39 de ani.
• Ramele de metrou tip Bombardier – BM2 – vechime medie de 19 – 20 de ani,
• Ramele de metrou tip Bombardier – BM21 – vechime medie de 15 ani,
• Ramele de metrou tip Bombardier – BM3 – au o vechime mai mică față de acestea, fiind puse în funcțiune între 2014 și 2016.
Vechimea mare a parcului de material rulant are un mare impact asupra activității de întreținere și reparații. Vehiculele tip IVA și-au depășit durata de funcționare normală de doură ori a materialului rulant, conform HG 2139/2004, care este de 18 ani. Vehiculele tip BM2 au ajuns la durata de funcționare normală, fiind urmate de vehiculele BM21.
Numărul de defecte la nivel de flotă, cât și la nivel de tren este în creștere la vehiculele tip IVA, față de celelalte tipuri de vehicule, care sunt în scădere. Defectele identificate pentru vehiculele tip BM3 (CAF) sunt mai mari în perioada de garanție, acestea fiind identificate și remediate, dar acest fenomen ne redă o imagine a indisponibilității materialului rulant pe perioada de garanție.
Având în vedere mentenanța aferentă a trenurilor de metrou menționate anterior, precum și experiența existentă, se poate observa o mai bună mentenanță a trenurilor noi, față de cele vechi, o mentenanță mai ușor de realizat din punct de vedere al planificării, cât și a indisponibilității materialului rulant. Trenurile de generație mai nouă au în vedere îmbunătățirea condițiilor de siguranță a circulației și a confortului călătorilor, acestea fiind echipate cu echipamente de ultimă generație, în conformitate cu legislația în vigoare.
Luând în considerare vechimea foarte mare a parcului de material rulant, durata de viață depășită de peste 2 ori, rata mare de apariție a defecțiunilor generând indisponibilități de lungă durată și probleme în asigurarea capacității de transport, necesitatea de adaptare a capacității de transport oferită de sistemul de transport public la nevoia de mobilitate a cetățenilor orașului și proiectele de dezvoltare a rețelei, se impune înlocuirea parțială a parcului circulant și achiziția unui număr de rame electrice care să corespundă legislației în vigoare.
Așadar, ținând seama de:
– Necesitatea de a înlocui materialul rulant vechi, cu rată mare de defectare;
– Nevoia de a înlocui sistemul de semnalizare de pe M4 pentru a avea o interfață comună cu viitorul sistem de pe M6;
– Nevoia de a armoniza intervalele de circulație și a intercala trenurile de pe M4 și M6 pe viitoruI tronson comun;
– Necesitatea și solicitările călătorilor privind îmbunătățirea condițiilor de transport de pe M4.
În concluzie, se propune achiziția a 12 trenuri de metrou pentru exploatarea Magistralei 4: Gara de Nord – Străulești care vor înlocui trenurile IVA de generație veche.
Îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători pe Magistrala 4 de metrou prin achiziționarea a 12 trenuri de metrou, va conduce la:
• creșterea vitezei de circulație comerciale și diminuarea abaterilor față de graficul de circulație programat și implicit a întârzierilor cauzate de defectări;
• creșterea calității serviciului de transport cu metroul;
• îmbunătățirea nivelului de confort și siguranță;
• aducerea nivelului tehnic de exploatare a rețelei la cerințele legislației în vigoare;
• eficientizarea activității de exploatare;
• reducerea consumurilor energetice și a costurilor de mentenanță.
Principalele caracteristici constructive ale soluției tehnice pentru trenuri sunt:
• Caroserie din oțel inoxidabil, cu elemente de protecție împotriva vandalismului;
• Greutate: maxim 180 tone în stare goală (7,5 tone pe osie), maxim 336 tone în stare încărcată (14 tone pe osie);
• Viteza maximă de exploatare: 80 km/h;
• Capacitatea nominală a trenului: 1.200 de călători;
• Lungimea maximă a trenului peste cuple: maxim 114 metri;
• Lățimea la exterior a caroseriei la nivelul podelei: maxim 3.100 mm;
• Înălțimea față de NSS: maxim 3.600 mm;
• Ecartament: 1.432 mm;
• Raza minimă orizontală: 100 metri în linie curentă; 50 metri în depou și ateliere (inclusiv curba S (50m/0m/50m);
• Raza minimă verticală: 3.000 metri în linie curentă, 2.000 metri în depou și ateliere;
• Declivitate maximă: 35‰ în linie curentă;
• Declivitate excepțională: 45‰ în linie curentă;
• Alimentare: 750 Vcc prin șina a treia în linie curentă și prin pantograf în depou și ateliere;
• Dispunerea ușilor: câte 4 uși cu deschiderea utilă de minim 1.400 mm lățime x 1.950 mm înălțime pe fiecare parte a fiecărui vagon;
• Deschiderea coridoarelor de legătură între vagoane: min 1.500 mm lățime x 1.950 mm înălțime;
• Sistem de acționare cu motoare asincrone trifazate;
• Frână de serviciu electrodinamică, suplimentată de frână mecanică cu disc.
Vechile trenuri de producție ASTRA-IVA, care în acest moment circulă pe magistralele 3 și 4 de metrou, vor fi scoase din circulație odată ce vor fi achiziționate și livrate noile trenuri care vor circula pe Magistrala 4 Gara de Nord-Străulești și Magistrala 6 Gara de Nord-Otopeni aflată în execuție, anunța Metrorex anul trecut, într-un răspuns pentru Buletin de București.
Reprezentanții Metrorex mai spuneau anul trecut că, din parcul inițial de trenuri (tip IVA) fabricate în România în perioada 1980 – 1992 și fiabilizate în perioada 2011 – 2014, se mai utilizează în exploatare, de regulă, pe Magistrala 4 de metrou, 15 trenuri. Din punct de vedere al instalației îmbarcate pe tren, din cele 15 trenuri de tip IVA, cinci trenuri sunt dotate cu instalație aptă pentru a circula pe Magistrala 3.
În mod normal, pe Magistrala 4 de metrou sunt utilizate doar trenuri IVA, în timp ce pe Magistrala 3 de metrou, trenurile IVA sunt utilizate strict la necesitate, atunci când trenurile de generație mai nouă sunt implicate în procese de mentenanță sau sunt relocate pe alte magistrale, așa cum se întâmplă în prezent pe Magistrala 5, până la sosirea trenurilor noi alocate acestei magistrale, explicau cei de la Metrorex, conform sursei citate.
FOTO: Trenuri de metrou IVA (sursa: forum Metrou Ușor)