Metroul bucureştean împlineşte 35 de ani. Cum ar fi arătat dacă n-ar fi fost Ceauşescu

Pe pagina web a Metrorex apare anul 1972 ca fiind momentul în care se decide înfiinţarea unei comisii ce va elabora propunerile concrete pentru construirea metroului. Totuşi, proiecte destul de detaliate referitoare la metroul bucureştean au existat cu 20 de ani mai devreme.

Încă din anul 1953 a existat un “memoriu tehnic asupra construcţiei metroului în oraşul Bucureşti”. La nivelul Ministerului Căilor Ferate de la acea vreme exista chiar Direcţiunea Generală a Metroului Bucureşti.

La acea vreme, s-au luat în calcul patru linii, cel puţin pentru prima fază a metroului (au existat trei faze). Pentru început, cele patru linii legau centrul oraşului de zonele de est, vest şi nord şi urmau să fie parte ale celor patru magistrale diametrale, acesta fiind un principiu preluat de la metroul din Moscova.

Vezi aici harta la dimensiune maximă

Iată traseul primelor patru linii, din faza I de dezvoltare a metroului

Cişmigiu-Uzinele 23 August (actuala Faur)
Cişmigiu-Griviţa Roşie (în zona actualei pieţe Chibrit)
Casa Scânteii (actuala Piaţă a Presei)-Piaţa N. Bălcescu (actuala Piaţă a Universitatăţii)
Cişmigiu-Fabrica Gheorghe Gheorghiu Dej (fosta APACA, în zona actualei staţii de metrou Politehnica).

Cele patru linii diametrale urmau “să facă legătura între centrele importante periferice, trecând prin centrul oraşului” scrie în studiu. “Cele 4 trasee diametrale se vor intersecta în centrul oraşului la nivele diferite, realizându-se astfel, în plan, două triunghiuri cu vârf comun. La punctele de intersecţii se vor construi staţii de transbordare cu coridoare de legătură între aceste staţii” se mai arată în proiectul din anii ’50.

Iată traseul celor patru magistrale:

• 1. Atelierele Griviţa (zona Chibrit-1 Mai)-Portul Bucureşti (actuala zonă Văcăreşti). Urma să aibă o lungime de 10,7 km şi 10 staţii.
• 2. Diametrala Nord-Sud, între Parcul de Cultură şi Odihnă IV Stalin (Parcul Herăstrău, în zona Pieţei Presei) şi Comuna Progresul (actualul cartier Progresul). Urma să aibă o lungime de 13,2 km şi 14 staţii.
• 3. Diametrala Est-Vest, de la Uzinele 23 August (actuala Faur)  la Farbrica de Confecţiuni Gheorghe Gheorghiu Dej (zona Apaca), cu o lungime de 11,85 km şi 13 staţii.
• 4. Traseul diametral Colentina-Piaţa Rahovei. Linia pleca de la actualul Pod Colentina şi se oprea în zona actualei intersecţii dintre Calea Rahovei şi Antiaeriană. Magistrala avea 10,2 km şi 12 staţii.

Proiectul mai presupunea şi o linie inelară de metrou, asemănătoare, în unele zone, cu cea existentă acum. “Pentru realizarea legăturilor directe între cele 8 raioane ale capitalei, se prevede şi realizarea unei linii de centură inelară închisă, aşa cum s-a realizat şi la Moscova” se mai arată în respectivul memoriu tehnico-economic.

După cum se poate vedea şi din harta alăturată, postată pe forumul de infrastructură skyscrapercity.com de utilizatorul noikia 2010 actuala reţea de metrou a Bucureştiului a mai păstrat doar câteva elemente din vechiul proiect (în special lagistrala Est-Vest) dar unele proiecte actuale de extindere, cum ar fi linia Colentina-Rahova, îşi au originia în studiul din 1953.

Istoricul metroului din Bucureşti

Pentru satisfacerea cererii de transport în comun în municipiul Bucureşti, încă din anul 1970 s-au prevăzut trasee majore de suprafaţă care să preia fluxurile de călători, însă acestea nu ofereau soluţii corespunzătoare şi condiţii prevăzute de confort. Ca urmare, s-a impus introducerea sistemului de transport cu metroul, soluţie optimă atât pentru descongestionarea traficului de suprafaţă, cât şi pentru transportul călătorilor în condiţii de confort, siguranţă şi rapiditate sporită. În urma studiilor preliminare efectuate în perioada 1972-1975, au început simultan proiectarea şi construcţia metroului.

La 15 februarie 1972, se hotărăşte instituirea unei comisii care să elaboreze propuneri concrete privind realizarea metroului. Doi ani mai târziu, la 25 noiembrie 1974, se hotărăşte declanşarea lucrărilor premergătoare: studii, analize, proiecte. În februarie 1975 se înfiinţează Întreprinderea Metroul Bucureşti care avea rolul de constructor al întregii reţele de transport. După această dată începe construirea tunelurilor şi proiectarea trenurilor.

‘Primul ţăruş’ al şantierului a fost ”bătut” la 20 septembrie 1975. După acest eveniment aveau să treacă ceva mai mult de patru ani de şantier şi Bucureştiul intra în categoria primelor, la vremea aceea, circa 60 de metrouri din lume, în 1974 Praga devenind al 50-lea oraş cu metrou în funcţiune.

Ritmul de construcţie în această primă etapă a fost de 2 km pe an, ceea ce în mod absolut nu înseamnă prea mult, dar faţă de o lucrare în premieră pe ţară, constituia un ritm bun. În scurt timp, ritmul de construcţie avea să se dubleze, păstrându-se acelaşi până la încheierea lucrărilor şi la ultima magistrală. În continuare, metroul s-a realizat într-un ritm de 4 km pe an, mult mai bun decât media înregistrată pe glob.

Execuţia staţiilor de metrou în incintă având pereţi mulaţi cu capac se bazează pe ideea utilizării, pe perioada execuţiei, a planşeului de acoperiş al staţiei, ca element de sprijinire a incintei de pereţi mulaţi. În această idee, acoperişul staţiei se pretoarnă, înainte de realizarea celorlalte elemente de structură, rezemându-se pe pământ, pe capetele pereţilor mulaţi şi pe stâlpii metalici lansaţi în tranşee forate la adâncime.

Construirea de tuneluri în subteran, cu ajutorul scutului, i-a preocupat pe proiectanţi din primele zile ale existenţei Întreprinderii Metroul Bucureşti. Această soluţie nu se putea definitiva până nu se creau toate elementele ei componente: utilajul de avans şi montaj al bolţarilor prefabricaţi – scutul – producţia de bolţari ş.a.m.d.

Trebuia optat pentru un tip de scut care se putea produce repede în ţară şi să fie în măsură să ţină frontul stratificaţiei, care urma să fie străbătută, fiind în bună parte nisipoasă, iar instalaţiile edilitare subtraversate, multe din ele, erau sensibile la tasări. S-a ales tipul de scut semisecurizat, cu front deschis, dar tracţionat cu sutare şi orizontale care rup taluzul de cădere a nisipului. Scuturile pentru tunelurile de metrou au fost proiectate de IPCF pe baza temei elaborate de Întreprinderea Metroul Bucureşti şi au fost executate la Întreprinderea 23 August Bucureşti.

În anul 1977, a fost înfiinţată Întreprinderea de Exploatare a Metroului Bucureşti (IEMB) în subordinea Ministerului Transporturilor – Departamentul Căilor Ferate, iar la 16 noiembrie 1979 a fost pus în funcţiune primul tronson de metrou.

Prin HG nr. 686/1991 IEMB se transformă în Întreprinderea de Exploatare a Metroului Bucureşti METROREX, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, având ca obiect de activitate principal ”transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane, în condiţii de siguranţă a circulaţiei, pentru satisfacerea interesului public, social şi de apărare civilă”. Totodată, prin HG nr. 266/1993 s-a recunoscut ”caracterul de monopol natural şi strategic” al metroului.

În baza hotărârii nr. 482/24.06.1999, publicată în Monitorul Oficial 293/1999, se schimbă denumirea societăţii în Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti – METROREX S.A. Exploatarea, întreţinerea curentă şi reparaţiile infrastructurii şi materialului rulant se efectuează de regulă cu personal angajat al societăţii, distribuit în subunităţi de bază, după cum urmează: electroenergetică, electromecanică, semnalizare bloc comandă, automatizări şi telecomunicaţii, linii-tunele, administrare staţii, comercial, depouri şi uzina de reparaţii.

Sistemul de transport cu metroul este monitorizat şi coordonat permanent de un dispecerat central, care subordonează la rândul lui alte cinci dispecerate de ramură. Metroul bucureştean are deja o configuraţie impunătoare care-l aşează printre cele mai moderne şi mai eficiente mijloace de transport urban. Construcţia lui continuă şi însuşi acest fapt confirmă încă o dată că Bucureştiul simte o nevoie acută de metrou.

La data de 19 noiembrie 1979, primul tronson al magistralei I, în lungime de 8,1 km cu şase staţii, pe distanţa Semănătoarea – Timpuri Noi, era dat în exploatare în beneficiul călătorilor. Cele şase staţii sunt: Semănătoarea, Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii, Timpuri Noi. Până la 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării metroului, garniturile au funcţionat cu călători, fiind singurul metrou care, în perioada de probe, a funcţionat astfel.

În decembrie 1984, se dă în exploatare porţiunea dintre Semănătoarea şi Crângaşi (o staţie). Cu această ocazie, se face legătura între cartierul Giuleşti – centrul Bucureştiului – Platforma industrială 23 August – Platforma industrială Militari (Industriilor). În tot acest timp, se lucra intens şi la construirea magistralei II, magistrală care urma să lege partea de nord a Bucureştiului cu partea de sud.

În ianuarie 1986, se dă în exploatare tronsonul I din magistrala II, compus din 8 staţii: Piaţa Unirii II, Tineretului, Pieptănari, Constantin Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Apărătorii Patriei, IMGB (‘Dimitrie Leonida’), Depoul IMGB (‘Berceni’). Cu această ocazie, se uneşte a treia mare zonă industrială, IMGB, cu centrul capitalei.

În octombrie 1987, se dă în exploatare tronsonul II (Piaţa Unirii II – Pipera) din magistrala II, compus din şase staţii: Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Aviatorilor, Aurel Vlaicu, Pipera. Acest tronson trebuia dat în exploatare cu călători cu câteva luni mai devreme, dar au existat întârzieri faţă de planificări. În decembrie 1987, se dă în exploatare încă o staţie după staţia Crângaşi şi anume Gara de Nord, efectuându-se astfel legarea zonelor industriale cu Gara CFR.

În luna august 1989, se dă în folosinţă magistrala III, care face legătura între staţia Gara de Nord şi staţia Dristor 2 având şase staţii: Piaţa Victoriei 1, Ştefan cel Mare, Obor, Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Dristor 2. Cu această ocazie, se închide inelul de metrou care încorporează centrul capitalei.

În anul 1990, se schimbă numele a două staţii: Leontin Sălăjan devine Nicolae Grigorescu, iar Pieptănari devine Eroii Revoluţiei.

În mai 1991, se dă în exploatare staţia Antilopa şi segmentul dintre Republica şi Antilopa. La sfârşitul anului 1992, se dă în exploatare staţia Basarab 1, construită între staţia Crângaşi şi staţia Gara de Nord. Această staţie va cuprinde în viitor şi staţia Basarab 2, staţie care va deservi magistrala IV. Staţia este comună pentru călători, dar are linii separate care deservesc cele două magistrale I şi IV.

După 1990, având în vedere că distanţa dintre staţiile Armata Poporului (‘Lujerului’) şi staţia Păcii era de circa 2,5 km, iar cartierul Militari, zona Piaţa Gorjului (zonă foarte aglomerată) era la mijlocul acestei distanţe, se ia hotărârea ca la Piaţa Gorjului să se construiască o nouă staţie. Lucrările au fost foarte anevoioase, mai ales că trenurile trebuia să circule. În aceste condiţii, s-a hotărât ca staţia să se construiască şi să se dea în exploatare împărţită în jumătate. Astfel, această staţie a fost dată în exploatare în două etape, în anii 1994 şi 1998. În anul 1994 s-a dat în exploatare jumătatea de staţie, care desemna direcţia de mers dinspre Armata Poporului (‘Lujerului’) spre Păcii, iar în 1998 s-a dat în exploatare şi cealaltă jumătate de staţie.

Pe data de 1 martie 2000, se dă în exploatare magistrala IV de metrou, având 4 staţii: Gara de Nord II, Basarab II, Griviţa, 1 Mai.

Pe data de 19 noiembrie 2008, se dă în exploatare tronsonul de prelungire al magistralei III dintre Nicolae Grigorescu şi Linia de Centură, având ca staţii: Nicolae Grigorescu II, 1 Decembrie 1818, Policolor (actuala ‘Nicolae Teclu’), Linia de Centură (actuala ‘Anghel Saligny’).

Pe data de 1 iulie 2011, se dă în exploatare tronsonul de prelungire al magistralei IV dintre Jiului şi Parc Bazilescu, având ca staţii : Jiului, Parc Bazilescu.

Lungimea reţelei de metrou a municipiului Bucureşti se întinde pe 69,25 km, distribuiţi pe patru linii magistrale şi 51 de staţii. În construcţie este magistrala V, între Râul Doamnei – Haşdeu (Operă) – tronson 1, cu o lungime de 6,5 km şi 10 staţii.

Sistemul de taxare este pe bază de cartelă magnetică, introdusă în 1995. Sistemul a fost modernizat în 2000, iar din 2006 a fost introdusă şi o cartelă comună Metrorex – RATB.