Metroul din Bucureşti a încheiat anul 2014 fără pierderi. Cât câştigă un angajat al Metrorex
Metrorex Bucureşti a încheiat anul 2014 cu un buget echilibrat, în care veniturile şi cheltuielile au fost egale, deci pierderea a fost 0, după ce ani la rândul Regia a înregistrat pierderi de zeci de milioane de lei.
Potrivit datelor prezentate de Metrorex, veniturile totale înregistrate au fost de 653 de milioane de lei, în creştere cu 8% faţă de 2013, la fel ca şi cheltuielile. Mai mult de jumătate din venituri au fost constituite însă din subvenţia de la stat – 369 de milioane de lei, în creştere cu 40 de milioane de lei faţă de 2013.
Cheltuielile Metrorex au fost de 653 de milioane de lei, în scădere cu 15 milioane de lei faţă de 2013. Majoritatea tipurilor de cheltuieli au scăzut, printre care cheltuielile materiale, cu energia şi agentul termic, cu paza, salubritatea şi deratizarea. În schimb au crescut cheltuielile cu serviciile de mentenanţă şi reparaţii (pe care, în mare parte, le face compania franceză Alstom) şi cheltuielile cu salariile. Astfel, banii daţi pe mentenanţă şi reparaţii au ajuns la 151 de milioane de lei, de la 147 de milioane de lei în 2013, iar salariile brute au ajuns la 207 milioane de lei, de la 202 milioane de lei în 2013, deşi numărul de salariaţi a scăzut uşor. În prezent, Regia are 4.218 salariaţi, faţă de 4.224 în 2013. Salariul mediu brut în Metrorex ar fi, aşadar, de circa 50.000 de lei pe an, aşadar cam 4.100 de lei pe lună, în medie.
„Plăţile restante au scăzut cu circa 17 % în anul 2014 faţă de anul 2013, iar creanţele restante au scăzut cu circa 50 % în anul 2014 faţă de anul 2013. Societatea se încadrează în limitele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2014”, spun reprezentanţii Metrorex.
Cea mai spectaculoasă evoluţie a unui indicator din bugetul de venituri şi cheltuieli este cea din dreptul investiţiilor. Astfel, anul trecut acestea au urcat la 1,11 miliarde de lei, faţă de 626 de milioane de lei în 2013. Explicaţia acestei creşteri de 77% se găseşte în plăţile la Metroul de Drumul Taberei care s-au făcut, în mare parte, din fonduri europene nerambursabile pe care Ministerul Transporturilor, prin Metrorex, le-a atras.
Metrorex este regie de transport aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Anul trecut, 173 de milioane de persoane au circulat cu trenurile de metrou din Bucureşti. Preţul unei călătorii cu metroul este de 2 lei, neschimbat de trei ani.