Metroul de Cluj „pleacă la drum”: Lucrările încep cel târziu în luna iunie, din Florești – Emil Boc

17 05. 2024
metrou cluj

Primarul Cluj – Napoca a prezentat într-o transmisie live din fața sediului instituției cum se execută foraje la 33 de metri adâncime pentru tunelul viitoarei magistrale.

 

Legat de stadiul proiectului, Boc a menționat că, la solicitarea Guvernului, a fost inversat locul de începere a lucrărilor, din Sobor în Florești, pentru a putea asigura un mai bun acces la Spitalul Regional de Urgență.

Acesta a adăugat că sâmbătă, tot din Florești, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență, investiție de peste 600 de milioane de euro.

Metroul de Cluj, gata în 2031?

„Suntem în faza de obținere a Autorizației de Construire și în mai, cel târziu în iunie, încep lucrările din Florești la metroul pentru Cluj – Napoca, un metrou care până în 2026 trebuie să aibă șapte stații finalizate la nivel de tunel și de armătură, de finalizat în total metrou până în 2031 conform graficului. Avem contract de finanțare semnat pe PNRR, avem contract de finanțare după PNRR cu Guvernul României semnat, avem firmă câștigătoare care a câștigat licitația, am pregătit documentele tehnice”, a explicat Emil Boc.

Pe 25 mai 2023 a fost semnat la sediul Primăriei Cluj – Napoca contractul pentru construirea Magistralei I de metrou din „Capitala Ardealului”. În valoare de două miliarde de euro, lucrările la această linie vor fi finalizate în 2031, potrivit estimărilor primarului Cluj – Napoca, Emil Boc.

Linia 1 va avea o lungime de 21 de kilometri și 19 stații.

Primul tronson, totalizând puțin peste 9 kilometri, cu 9 stații și un depou suprateran, urma să fie finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).

Pe 28 februarie 2023 a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția de lucrări, respectiv asocierea Gulermak – Alstom Transport – Arcada Company.

CITEȘTE ȘI: