Metroul de Drumul Taberei trebuie terminat în 2015, altfel pierdem jumătate de miliard de euro

Odată cu acceptul UE de a finanţa construcţia Metroului de Drumul Taberei, Guvernul României şi-a asumat răspunderea  că va termina lucrările în 2015, altfel va pierde sute de milioane de euro din finanţarea nerambursabilă. Deja toată lumea vorbeşte despre amânarea cu un an a termenului.
Florin Cojocaru - D, 12 ian. 2014, 22:01
Metroul de Drumul Taberei trebuie terminat în 2015, altfel pierdem jumătate de miliard de euro

Toate lucrările la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Eroilor trebuie finalizate până în 2015, altfel România pierde 500 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, spune Aurel Radu, directorul Metrorex. Potrivit acestuia, presiunea timpului face ca Metrorex să nu poată renunţa la constructorii care au întârzieri la lucrări sau „nu-şi fac treaba”, precum Astaldi, pentru că este foarte dificilă constituirea unui nou consorţiu care să continue lucrările. „UE ne-a aprobat transferul proiectului Magistralei 5 pe POS-T, dar am făcut o declaraţie pe proprie răspundere că vom finaliza lucrările în 2015. Altfel, pierdem o grămadă de bani, 500 de milioane de euro, din 800 de milioane, cât costă tot proiectul. Avem unele probleme cu Astaldi, nu respectă graficul lucrărilor şi trebuie să ajungă la zi, altfel le percepem penalităţi. Să denunţăm contractul cu ei este foarte greu, ne presează timpul”, arată Radu.

Recent, reprezentanţii Metrorex şi cei ai Guvernului spuneau că este posibil ca lucrările la Metroul de Drumul Taberei să fie finalizate în 2016, un an mai târziu decât planificat, din cauza unor întârzieri în programul construcţiei. În acest caz, însă, potrivit directorului Metrorex, România riscă să piardă sute de milioane de euro.

În prezent, proiectul Metroului de Drumul Taberei este în faza săpării tunelurilor. Lucrările au început în 2012, dar în prima parte a anului trecut, au fost sistate, din cauza lipsei de fonduri.

Este realizat de un consoţiu format din Astaldi, FCC Construccion, AB Construction şi Delta ACM Antrepriză. Metroul de Drumul Taberei are o lungime totală de aproximativ şase kilometri şi va avea zece staţii la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor. Magistrala 5 va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.

Proiectul are un cost total de circa 1,2 miliarde de euro. 400 de milioane de euro au fost alocate de buget până la începutul acestui an când a fost admis printre proiectele cu finanţare europeană. Chiar şi aşa, 15% din costurile rămase vor trebui alocate de la buget.

Potrivit ultimelor relatări referitoare la stadiul lucrărilor, acum câteva zile a fost finalizat unul tunelul de 533 de metri între staţiile Academia Militară şi Orizont, pe firul doi.

„Monitorizăm cu mare atenţie aceste lucrări, ca să fim siguri că termenele de execuţie vor fi respectate. La acest moment suntem în grafic şi sperăm că şi în perioada următoare antreprenorii vor depune toate eforturile pentru a respecta termenele impuse”, a declarat cu acea ocazie  Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

Potrivit declaraţiilor oficialilor Metrorex, până acum , s-a realizat aproximativ 40% din valoarea contractuală a lucrărilor de pe tronsonul Drumul Taberei-Eroilor.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul din Romania care cumpără primele troleibuze noi după 15 ani
Orașul din Romania care cumpără primele troleibuze noi după 15 ani
Bozankaya, companie specializată în fabricarea de vehicule ecologice pentru transportul public, a informat vineri că a livrat marți, 3 iunie, primul troleibuz din lotul celor 33 de vehicule......
Investițiile globale în energie au ajuns la 3.300 de miliarde de dolari
Investițiile globale în energie au ajuns la 3.300 de miliarde de dolari
Explozia cheltuielilor în energia curată va duce investițiile globale în energie până la un nivel record de 3.300 de ...
VIDEO Imagini spectaculoase cu furtuna care a răvășit Bucureștiul
VIDEO Imagini spectaculoase cu furtuna care a răvășit Bucureștiul
Drone Hub a postat pe pagina sa de facebook imagini aeriene, suprinse din dronă, cu furtuna care a lovit ieri Bucureștiul.
Suzuki a oprit producția unor modele din cauza lipsei de materie primă din China
Suzuki a oprit producția unor modele din cauza lipsei de materie primă din China
Suzuki Motor a oprit producția modelului Swift la uzinele sale din Japonia din cauza restricțiilor impuse de China în ...