Metroul de Otopeni, la loc comanda: Metrorex, obligată iar să ia în calcul și oferta grecilor de la Aktor

31 08. 2020
134869_pajura_09803700

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis pe 27 august contestația constructorului elen Aktor la licitația pentru structura de rezistență a primei secțiuni din Magistrala 6 de metrou.

Grecii contestau respingerea ofertei lor și cereau ca aceasta să fie reluată în calcul de Metrorex la licitația pentru secțiunea 1 Mai – Tokyo (Băneasa).

Rămâne de văzut ce va decide Metrorex în urma deciziei CNSC și când va fi stabilit un nou termen de depunere a ofertelor pentru următoarea etapă a licitației.

Metrorex finalizase pe 31 iulie 2020 etapa de evaluare a candidaturilor depuse la licitația pentru structura de rezistență a primei secțiuni din Metroul de Otopeni.În continuare, cei șase candidați selectați urmau să depună până pe 3 septembrie ofertele.

Între timp, constructorul elen Aktor a depus pe 12 august contestația menționată mai sus iar licitația a fost suspendată. Având în vedere decizia CNSC, cel mai probabil că termenul de 3 septembrie nu va fi respectat.

Metrorex a mai fost obligată să reevalueze oferta grecilor de la Aktor și după decizia din 28 mai a Curții de Apel București.

Amintim că 10 candidaţi s-au înscris la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 1 Mai – Tokyo a Magistralei 6 de metrou, până la termenul limită din 25 iunie 2019.

Metrorex a publicat pe 15 martie anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia structurii de rezistenţă a secţiunii 1 Mai – Tokyo a Magistralei 6 de metrou. Valoarea contractului este estimată la 1,27 miliarde de lei iar durata acestuia va fi de patru ani.

Contractul pentru secţiunea 1 Mai – Tokyo include lucrări de proiectare şi execuţie staţii şi tuneluri: Galerie la staţia 1 Mai existentă, Pajura, Expoziţiei, Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, stația şi galeria Tokyo şi Tunel 1 Mai – Tokyo.

Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preţ, cea mai importantă componentă fiind cea tehnică, cu o pondere de 60%, iar cea financiară va avea o pondere de 40%.

Magistrala 6 realizează extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ Bucureşti. Noul tronson va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor. Linia nouă de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni.