Metroul din Cluj: A fost publicat anunțul de licitație pentru a doua rețea de transport public subteran din România, contract de 6,66 miliarde lei
Contractul prevede proiectare și execuție lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție MAGISTRALA I DE METROU CLUJ.
Magistrala I de metrou Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 secunde: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens).
Valoare estimată a achizitiei este 6,66 miliarde de lei fără TVA din care:
– valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 6,36 miliarde de lei fără TVA;
– valoarea estimată a serviciilor de proiectare (inclusiv alte servicii): Monitorizare, Studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă), Expertizare tehnică, Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, Proiect tehnic și detalii de execuție, Asistență tehnică: 308,03 milioane de lei fără TVA;
În valoarea estimată nu au fost cuprinse „cheltuielile diverse si neprevăzute”.
Durata totală a contractului este de 96 de luni (8 ani), potrivit anunțului publicat miercuri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 9 mai 2022, acestea urmând a fi evaluate până pe 30 noiembrie 2022, potrivit calendarului actual din SEAP.