Metroul spre aeroportul Otopeni va contura noi poluri de birouri în zonele Romexpo şi Băneasa
Conform unui comunicat al unei companii internaţionale de consultanţă imobiliară, remis marţi AGERPRES, în acest stadiu, specialiştii estimează că aceste zone vor atrage viitoarele dezvoltări de spaţii de birouri care vor concura cu zonele de birouri deja consacrate, precum Floreasca – Barbu Văcărescu.
‘Cred că prima zonă care se va dezvolta în urma extinderii reţelei de metrou va fi Romexpo – Expoziţiei, care poate fi o alternativă foarte bună pentru companiile situate în Floreasca-Barbu Văcărescu. Istoric, zona Piaţa Presei a fost atractivă pentru chiriaşi din domeniul financiar care fie au, fie au avut sediile principale în această zonă. În contextul actual, văd un real potenţial ca această zonă să se consolideze ca un centru financiar al oraşului’, spune Lucian Opriş, Senior Associate în cadrul companiei imobiliare.
În prezent, stocul de spaţii de birouri moderne din Bucureşti este estimat la 2,13 milioane de mp, dintre care Piaţa Presei/Expoziţiei şi Băneasa reprezintă doar 7%, respectiv 6%. Odată cu dezvoltarea Magistralei 6, care cuprinde staţii de metrou în proximitatea Complexului Comercial Băneasa şi a Aeroportului, zona Băneasa-DN1 s-ar putea dezvolta, de asemenea, ca un pol de birouri.
‘Zona Băneasa-DN1 are avantajul de a fi deja dezvoltată din punct de vedere retail, iar viitoarele proiecte de birouri vor veni atrase de vizibilitate, acces uşor şi prezenţa masivă a funcţiunilor de retail. Există un trend al schemelor mixte, care reunesc birouri, retail şi rezidenţial. Cred că zona Băneasa, odată ce va fi deservită de reţeaua de metrou, având deja o ofertă consistentă de retail, se poate dezvolta ca un important pol mixt, componenta de rezidenţial urmând apoi în dezvoltare, ca al treilea element al ecosistemului’, a explicat George Didoiu, director la compania de consultanţă imobiliară.
În prezent, atât în zona Expoziţiei, cât şi în zona Băneasa sunt, conform comunicatului Colliers International, disponibile mai multe terenuri pretabile pentru dezvoltarea de proiecte de birouri, suprafaţa totală disponibilă ajungând până la 10 şi 15 hectare pentru zona Expoziţiei, unde preţurile variază între 400 şi 700 euro/mp şi până la 20 de hectare în Băneasa, unde preţurile sunt cuprinse între 300 şi 500 euro/mp.