Metz Handball – Oltchim scor 26-26. Româncele mai au nevoie de un punct ca să intre în semifinale

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 26-26 (15-15), cu formaţia franceză Metz Handball, în etapa a IV-a din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.
Economica.net - Dum, 26 feb. 2012, 18:23

Pentru a se califica în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim trebuie să nu piardă următorul meci, cu Krim Mercator, de la Vîlcea, de duminica viitoare.

Primele minute ale confruntării au fost echilibrate, dar nu pentru mult timp, Oltchim trecând la conducere în minutul 6, 3-4, avantaj pe care l-a majorat pe contraatac Managarova, după o lansare excelentă a lui Huţupan-Dinu, 3-5. La mijlocul reprizei, vâlcencele conduceau cu 9-11 şi apoi, cu 9-13 (min. 19), reuşind să contracareze jocul excelent al centrului advers, Andriuşina. Metz a intrat la time-out, antrenorul Gardillou fiind exasperat şi de cele cinci aruncări în bară ale jucătoarelor sale. Oltchim a avut apoi minute deloc reuşite de joc, cu mingi pierdute uşor, ratările întorcându-se împotriva sa, astfel că, la pauză, tabela arăta egalitatea, 15-15. Echipa vâlceană a marcat un singur gol în ultimele şapte minute.

La reluare, Metz a revenit la conducere, 16-15, după 27 de minute în care a alergat după Oltchim, care şi-a revenit rapid, 16-18 (min. 35). Meciul a continuat pe „contre”, dar şi cu impulsivitate inexplicabilă şi ratări de ambele părţi. Totuşi, Metz a ştiut să-şi revină la timp, detaşându-se la trei goluri, 21-18 (min. 42), în timp ce Oltchim a continuat cu jocul haotic, pigmentat cu pase greşite şi ratări. Brădeanu şi Jovanovici au readus speranţa în tabăra vâlceană, 21-20 (min. 45), două minute mai târziu, Chirilă ratând de la 7 metri egalarea. La scorul 23-21, Oltchim a ratat trei atacuri consecutive, Metz mărindu-şi avansul, 24-21 (min. 50). Cu 6 minute înaintea finalului, Managarova şi Brădeanu au redus la 25-24, prima aducând egalarea, 25-25, când mai erau cinci minute din meci.

Metz a înscris pentru 26-25 (min. 28), ultimele faze ale partidei fiind haotice în ambele tabere, cu greşeli de necrezut la nivel de Liga Campionilor. Rusoaica Andriuşina a fost eliminată, când mai erau 90 de secunde, Metz având doar cinci jucătoare, iar Ardean Elisei a adus egalarea, de la 7 metri, 26-26. Jovanovici făcut intercepţie la atacul următor, dar a pasat greşit, iar Radu Voina a cerut time-out, când mai erau 7 secunde. Nu a mai fost timp pentru un atac real, astfel că scorul final a rămas 26-26, Oltchim făcând cadou echipei franceze primul punct din grupa a 2-a.

 

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...