MFE: BEI poate oricând să intre cu 3-4 miliarde euro pentru dezvoltare, dar nu avem proiecte

Economica.net
05 02. 2016
euro_bundles_pd_42783800

‘Din discuţiile cu BEI vă pot spune că oricând pot să intre cu 3-4 miliarde euro anual pentru a ajuta dezvoltarea economică. În momentul de faţă finanţează sub 400 de milioane euro. Deci ar putea de 8-10 ori mai mult să finanţeze dezvoltarea economică şi socială dacă am avea proiecte mari, importante. Nu este problemă de fonduri în România, ci de proiecte. Comparativ cu România, Polonia primeşte aproximativ 12 miliarde euro anual de la BEI, proiecte care se văd în investiţii şi dezvoltarea economică. La fel şi pentru schema Juncker, ne dorim mult dar trebuie să avem proiecte bune’, a spus Răducu.

Ea a precizat că România are doar două proiecte mari pregătite, respectiv Magistrala 6 a Metrorex şi calea ferată de la Simeria.

‘Nu avem proiecte mari pregătite. Avem două, respectiv Metrorex M6 şi calea ferată de la Simeria, proiect pe care se bat 2 finanţatori şi prin fonduri structurale DG Regio şi DG Move pentru facilitatea de conectare europeană. Problema este de criză de proiecte mari. Programul Juncker este extraordinar de bine venit şi mi-aş dori să pornim un astfel de program. Am avut întâlniri şi colaborez foarte bine cu instituţiile financiare internaţionale cu care am făcut acord, cu fiecare dintre ele: BEI, Banca Mondială şi BERD’, a explicat ministrul Fondurilor Europene.