MFE: Comisia Europeană a trimis o notificare cu privire la întreruperea plăţilor aferente POSDRU 2007 – 2013

Economica.net
01 03. 2016
bundles_of_euro_banknotes_close_up_03365cs_u_01866600

Conform unui comunicat al MFE remis, marţi, AGERPRES, motivele întreruperii vizează deficienţe în funcţionarea sistemului de management şi control al POSDRU, deficienţe legate de procedurile de selecţie a proiectelor şi verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Aceste deficienţe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2015, precizează MFE.

‘Analizăm această situaţie şi suntem în legătură cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica şi lua măsurile necesare pentru ameliorarea funcţionării sistemelor de gestionare şi control aferente POSDRU şi pentru verificarea cheltuielilor efectuate de beneficiari. Această experienţă ne confirmă că schimbarea radicală a modului de abordare cu privire la finanţările 2014 – 2020 este necesară’, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Autoritatea de Management pentru POSDRU va continua să verifice cererile de rambursare ale beneficiarilor şi să efectueze plăţi pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor aprobate, se menţionează în comunicat.