MFE: Finanţări suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

Economica.net
09 09. 2014
euro_bancnote_2_75627800_62818400_88004100

Potrivit unui comunicat de presă al MFE remis AGERPRES contractarea finanţării se face în cadrul operaţiunii ‘Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)’ – axa prioritară 2 POS CCE – ‘Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate’.

Astfel, au fost semnate contracte de finanţare pentru toate cele 17 proiecte aflate pe lista de rezervă care au obţinut 26 de puncte, în urma procesului de evaluare şi selecţie, şi care îndeplineau în continuare criteriile de eligibilitate. Aceste noi finanţări au fost acordate datorită suplimentării bugetului apelului cu 50 milioane de euro, economii identificate în cadrul programului, la care s-au adăugat alte 10 milioane de euro, economii realizate în cadrul axei prioritare 2.

‘Suplimentarea bugetului alocat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi semnarea acestor contracte au o importanţă extrem de mare pentru dezvoltarea infrastructurii publice în acest domeniu. Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea reprezintă motorul dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere în scopul asigurării unei vieţi mai bune pentru români şi a dezvoltării economiei locale’, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit comunicatului de presă.