MFE: Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene este de aproximativ 47%

Economica.net
26 11. 2014
euro_bundles_pd_42783800

Rata de absorbţie curentă înregistrată la nivelul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) era de peste 33%, suma solicitată Comisiei prin intermediul acestui program fiind de peste 1,15 miliarde de euro. În acelaşi timp, rata de absorbţie curentă înregistrată la nivelul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) depăşea 47%, suma solicitată spre rambursare fiind de 1,2 miliarde de euro.

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi un nou împrumut de la Trezoreria statului pentru a pune la dispoziţia autorităţilor de management ale programelor operaţionale resursele necesare pentru plata beneficiarilor de fonduri UE.

‘Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de 755 milioane de lei din care vor fi făcute plăţi către beneficiari. Aceste sume care vor fi achitate beneficiarilor vor fi rambursate României de către Comisia Europeană, după ce vor fi transmise documentele necesare’, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Din noul împrumut vor fi efectuate plăţi către beneficiarii a trei programe: POS DRU, POS CCE şi Programul Operaţional Regional