MFE: Toate corecţiile financiare date pe proiectele europene vor fi reanalizate
Potrivit acestuia, corecţiile financiare vor fi verificate de o structură nouă care urmează a fi creată în cadrul Ministerului Fondurilor Europene (MFE), care are ca scop reverificarea dosarelor în care au fost dispuse corecţii, scrie Agerpres.
‘În cadrul MFE vom crea o structură nouă, o direcţie nouă, care va reverifica toate corecţiile financiare date de statul român, pentru că eu am convingerea că multe dintre aceste corecţii au fost date din exces de reglementare, exces de abordare, să zic aşa, de control mai mult decât de auditor, pe mai multe speţe. Asta am discutat şi cu Comisia Europeană (CE) şi, dacă avem argumente, vom merge cu fiecare corecţie în parte în faţa CE’, a afirmat Teodorovici.
Oficialul MFE susţine că nivelul corecţiilor stabilite până acum de statul român se ridică la aproximativ un miliard de euro. El susţine că astfel de situaţii au apărut ca urmare a faptului că au fost ‘foarte multe deficienţe în sistem’.
Termenul de reevaluare a corecţiilor financiare este sfârşitul anului 2015.
‘Sunt sute de corecţii financiare de toate felurile, în special la zona achiziţiilor publice. Vrem, pe de o parte, să luăm înapoi acele sume de bani, iar, pe de altă parte, cei care vin să verifice în anii următori să plece de la o altă înţelegere, cea corectă, nu cea abuzivă’, a adăugat Teodorovici.