MFP a atras 600 milioane lei prin obligaţiuni pe un an şi jumătate, la un randament de 3,46%

Economica.net
11 11. 2013
ministerul_finantelor_preia_transgaz_si_transelectrica_75570700

Băncile au realizat subscrieri în valoare de 987,3 milioane de lei.

La începutul lunii octombrie, Trezoreria a vândut obligaţiuni din aceeaşi emisiune în sumă de un miliard de lei, la un randament mediu de 3,48%.

Titlurile vândute luni fac parte dintr-o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa iniţială de cinci ani, care însă a rămas cu o maturitate reziduală de un an şi jumătate, respectiv în aprilie 2015.

Finanţele au programat pentru luna noiembrie licitaţii pentru vânzarea de obligaţiuni în valoare de 4,55 miliarde lei, sub nivelul împrumutat în luna precedentă, de 5,25 miliarde lei.

În luna noiembrie ajung la scadenţă emisiuni de certificate de trezorerie de 2,2 miliarde lei şi o emisiune în valută de 1,32 miliarde de euro.

De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă 42,091 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.