MFP a atras doar 6 mil. lei la licitaţia suplimentară pentru obligaţiunile cu scadenţa în 2 ani
În sesiunea precedentă, Finanţele au vândut titluri în valoare de 500 milioane lei, la un randament mediu de 4,66%, iar marţi băncile au plasat ordine indicând numai suma vizată, nu şi randamentul.
Finanţele au planificat pentru luna iunie doar licitaţii de vânzare de obligaţuini, fără certificate de trezorerie, în sumă de 2,98 miliarde lei, în scădere cu aproape 800 de milioane de lei faţă de luna mai.
Valoarea titlurilor care ajung la scadenţă în luna iunie, de 1,3 miliarde de lei, este cea mai redusă din ultimii aproape doi. Valoarea medie lunară a titlurilor ajunse la maturitate a fost în primele patru luni de 3,4 miliarde de lei.
De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 25,176 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 1,084 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.