MFP a împrumutat joi 278,66 milioane euro de la bănci pe cinci ani
Valoarea totală a emisiunii a fost de 200 milioane de euro, iar nouă bănci au depus oferte care au totalizat 771,95 milioane euro. Data scadenţei este 21 ianuarie 2019, iar rata cuponului 3,40%.
MFP a anunţat un program de împrumuturi de 4,03 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna ianuarie, din care 3,8 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 230 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
În 2013, MFP a împrumutat de la băncile locale peste 48,5 miliarde lei.