Semieşec al licitaţiei pentru titluri de stat pe 14 ani: Ministerul Finanţelor a împrumutat sub jumătate din suma programată

Ministerul Finanţelor a suferit un semieşec luni, în tentativa de a plasa titluri de stat de 200 de milioane de lei scadente în 24 septembrie 2031, considerată un test pentru maturităţi atât de lungi, reuşind să ia din piaţă mai puţin de jumătate din suma anunţată, la un ranament mediu în creştere la 4,27% pe an, pe fondul cererii scăzute, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - lun, 03 apr. 2017, 11:52
Semieşec al licitaţiei pentru titluri de stat pe 14 ani: Ministerul Finanţelor a împrumutat sub jumătate din suma programată

Cele şapte bănci participante la licitaţie au oferit doar 176,9 milioane lei, sub suma anunţată a licitaţiei.

În urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor a luat cu împrumut doar 97,9 milioane lei.

Rezultatul vine după un eşec total la licitaţia precedentă din aceeaşi emisiune cu scadenţa în 2031, din 10 noiembrie 2016, şi un semieşec în 6 octombrie 2016, când Ministerul Finanţelor a reuşit să vândă obligaţiuni în valoare de doar 110,5 milioane lei, din valoarea programată, de 200 milioane lei.

În urma licitaţiei din octombrie, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 3,69%, iar cel mediu – de 3,63% pe an.

La licitaţia de luni, randamentul mediu a urcat la 4,27% pe an, iar cel maxim – la 4,30%.

Analişti se aşteptau la un semieşec, în condiţiile în care aceste titluri pe termen foarte lung emise de România au lichiditate slabă în piaţă şi există puţini investitori interesaţi de ele.

Ministerul Finanţelor a încercat să mărească scadenţa medie a împrumuturilor contractate de la bănci, profitând de dobânzile scăzute de anul trecut, pentru a uşura povara datoriei pentru bugetul de stat.

Însă licitaţiile pentru titluri cu scadenţe lungi au avut mult mai puţin succes în raport cu licitaţiile pentru scadenţe scurte sau medii, la care cererea este mult mai solidă.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna aprilie 2017 să împrumute de pe piaţa internă 3,9 miliarde lei, la care se pot adăuga 470 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susține că nu există nicio dovadă că Iranul ar fi pregătit să construiască arme nucleare
Putin susține că nu există nicio dovadă că Iranul ar fi pregătit să construiască arme nucleare
Rusia a reafirmat sâmbătă că nu există nicio dovadă că Iranul are ca obiectiv obţinerea de arme nucleare, a relatat sâmbătă Sky News Arabia care îl citează pe preşedintele rus Vladimir......
Angela Merkel susține dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul din Orientul Mijlociu
Angela Merkel susține dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul din Orientul Mijlociu
Fostul cancelar german Angela Merkel şi-a exprimat sprijinul pentru dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul ...
Aeroportul din Băneasa devine neîncăpător după revenirea companiilor low-cost și atinge limita de capacitate în 2026. Autoritățile pregătesc extinderea cu un nou terminal
Aeroportul din Băneasa devine neîncăpător după revenirea companiilor low-cost și atinge limita de capacitate în 2026. ...
Revenirea companiilor aeriene low-cost pe Aeroporul din Băneasa duce la creșterea capacității terminalului. Este estimat ...
STB modifică traseele din zona Piața Unirii după începerea lucrărilor de consolidare a planșeului de peste râul Dâmbovița
STB modifică traseele din zona Piața Unirii după începerea lucrărilor de consolidare a planșeului de peste râul Dâmbovița
Traseele mai multor mijloace de transport în comun, din Piaţa Unirii, vor fi modificate începând de sâmbătă, 21 iunie, ...