MFP a vândut obligaţiuni de doar 50 mil. lei, jumătate din suma vizată într-o licitaţie suplimentară
Ministerul a primit ordine de subscriere de 50 milioane lei, jumătate faţă de valoarea programată a licitaţiei, de 100 milioane lei.
Fiind o licitaţie suplimentară, doar pentru oferte necompetitive, Trezoreria a oferit acelaşi randament mediu cu cel de luni, de 4,63% pe an. La licitaţiile pentru oferte necompetitive, participanţii indică doar suma pe care vor să o plaseze în titlurile de stat, nu şi randamentul pe care îl ţintesc.
Costul de finanţare a crescut uşor luni, de la 4,28% în 19 august, data licitaţiei anterioare pentru astfel de obligaţiuni.
„Licitaţia de titluri de stat (de luni – n.r.) în suma cea mai ridicată din acest an a fost sub aşteptări, întrucât Ministerul Finanţelor Publice a vândut obligaţiuni pe trei ani în valoare de 1 miliard lei – suma planificată-, la un randament maxim de 4,75%, mult peste prognoza noastră de 4,6% sau cotaţiile bid din piaţa secundară de 4,55%. Detaliile rezultatului sunt de asemenea negative, cererea totalizând 1,1 miliarde lei (al doilea cel mai scăzut raport al cererii faţă de oferta de titluri la licitaţiile din acest an), cu o diferenţă de 12pb (0,12 puncte procentuale – n.r.) între randamentul maxim şi cel mediu (o astfel de diferenţă a mai fost înregistrată în acest an numai la începutul lunii iunie, când au apărut temerile legate de temperarea stimulului monetar în SUA). Acestea subliniază misiunea relativ dificilă a Ministerului Finanţelor Publice în septembrie, când şi-a propus nişte planuri ambiţioase: emisiuni nete de 800 milioane lei, de două ori mai mari decât media lunară din acest an, un volum pe licitaţie de 740 milioane lei faţă de 500 milioane lei în medie până acum anul acesta, în vreme ce maturitatea ponderată la volum a instrumentelor este de 4,2 ani faţă de 3,2 ani în ultimele trei luni”, se arată într-o notă transmisă marţi dimineaţă de analiştii ING Bank.
Analiştii ING Bank consideră că diferenţa dintre randamentul maxim (4,75% pe an) şi cel mediu (4,63% pe an) la licitaţia de luni „ridică nişte probleme” pentru următoarele licitaţii programate de Ministerul Finanţelor Publice, însă nu cred că randamentele vor creşte semnificativ,
„Este încurajator faptul că piaţa secundară cotează instrumentul de ieri în jurul randamentului mediu de la licitaţie şi mai credem şi că rezultatul ar putea fi o parte a procesului de realiniere a titlurilor de stat în lei cu pierderile recente ale celor regionale”, se mai arată în notă.
Costul de finanţare de la licitaţiile de luni şi marţi este încă sub cel acceptat la începutul lunii iunie, când a fost lansată această emisiune de obligaţiuni. Finanţele au fost de acord cu un randament mediu de 4,96% pe an pentru aceste titluri şi au atras aproape 542 milioane lei.
Obligaţiunile din această emisiune ajung la maturitate în august 2016, iar prin cele cinci licitaţii organizate pentru această emisiune Trezorezia a împrumutat în total 2,137 miliarde lei.
Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna septembrie licitaţii pentru plasarea de titluri de stat în valoare de 3,87 miliarde lei în septembrie, cu mai mult de 1 miliard de lei peste suma titlurilor care ajung la scadenţă, de 2,78 miliarde lei.
De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă 31,591 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 1,42 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.
Ministrul pentru Buget Liviu Voinea a declarat joi că România intenţionează să vândă obligaţiuni pe piaţa externă pentru a doua oară în acest an, pentru finanţarea deficitului bugetar. El a anticipat că oferta fi de cel puţin 1 miliard de euro şi titlurile vor fi emise în euro.