MFP ar putea avea un departament pentru identificarea cheltuielilor ce pot fi tăiate, după modelul Italiei

Guvernul ar putea decide săptămâna viitoare înfiinţarea un departament în cadrul Ministerului Finanţelor Publice care să se ocupe cu identificarea cheltuielilor ce pot fi tăiate şi a modurilor mai eficiente de cheltuire a banului public, după modelul Italiei, a declarat, marţi, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.
Economica.net - mar, 07 iul. 2015, 16:06
MFP ar putea avea un departament pentru identificarea cheltuielilor ce pot fi tăiate, după modelul Italiei

‘În Ministerul de Finanţe, se va înfiinţa, prin Hotărâre de Guvern – sper să fie în Guvern săptămâna viitoare adoptat – un departament care să aibă două activităţi principale: pe deoparte, o identificare a acelor cheltuieli care pot fi tăiate fără să afectăm bunul mers al economiei, iar pe de altă parte un mod mult mai eficient de a cheltui banul public. Sunt două funcţii moderne”, a precizat Teodorovici, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, anii trecuţi, Italia a înfiinţat o astfel de structură şi a economisit 20 de miliarde euro din bugetul propriu. 

În altă ordine de idei, ministrul Finanţelor a spus că autorităţile române au primit sprijinul comisarului european pentru politici regionale, Corina Creţu, în vederea fazării unor proiecte finanţate din fonduri europene. Acesta a avut, marţi, o întrevedere cu comisarul european. 

‘Am discutat o serie de alte proiecte legate de fazarea unor proiecte mari de infrastructură. 2015 este anul final de implementare, dată de la care tot ce înseamnă cheltuieli vor reveni statului membru. Asta înseamnă pentru statul român un efort bugetar consistent. Partea bună la acest concept, la care am primit sprijinul doamnei comisar de a faza proiectele mari de infrastructură, este că ele nu se pierd’, a precizat Teodorovici. 

El a dat asigurări că în viitoarea perioadă de programare 2014 – 2020 cofinanţarea de la bugetul de stat pentru proiectele din fonduri europene va fi asigurată. 

‘Doamna comisar a dorit să se asigure că partea de finanţări de la bugetul de stat pentru noile programe operaţionale va fi asigurată fără niciun fel de sincope. La un volum atât de mare de finanţare europeană, 21 – 22 miliarde de euro, este nevoie de un efort bugetar din partea noastră, în primul rând ca stat beneficiar imens. Am spus că acest lucru este deja asigurat. Nu va fi niciun fel de problemă’, a spus şeful de la Finanţe. 

La rândul său, comisarul european, Corina Creţu, a subliniat că Executivul european aşteaptă de la autorităţile române lista proiectelor ce urmează a fi fazate.

‘Proiectele care nu vor putea fi încheiate până în 2015 vor fi finanţate din bugetul pentru noua perioadă de programare 2014 – 2020, dar aşteptăm în continuare de la autorităţile române lista proiectelor care urmează a fi fazate. Am înţeles că undeva în iunie vom primi această listă … Noi am solicitat statelor membre ca până în septembrie să ne dea această listă pentru a vedea cum se aşează bugetul pentru 2014 – 2020’, a afirmat Corina Creţu.

Te-ar mai putea interesa și
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata riscului de sărăcie se bazează pe pragurile naționale de sărăcie, iar......
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari ...
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...