MFP: Bugetul pe 2017 al UE asigură sumele necesare pentru implementarea politicilor de interes pentru România

Acordul asupra bugetului 2017 obţinut între Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European asigură sumele necesare pentru implementarea principalelor politici de interes pentru România, respectiv coeziune şi agricultură, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) remis, joi, Agerpres.
Economica.net - joi, 17 nov. 2016, 14:38
MFP: Bugetul pe 2017 al UE asigură sumele necesare pentru implementarea politicilor de interes pentru România

MFP precizează că în bugetul european pe 2017 s-au stabilit inclusiv majorări ale sumelor alocate pentru a răspunde în continuare provocărilor actuale cu care se confruntă UE: criza migraţiei, probleme legate de securitatea frontierelor externe ale UE, promovarea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă.

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns joi la un acord privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2017, stabilind valoarea cheltuielilor pentru anul viitor la 134,5 miliarde de euro, relatează DPA.

Negocierile privind bugetul UE sunt în mod tradiţional tensionate, statele membre – reprezentate de Consiliul UE – încercând să obţină limitarea cheltuielilor, în timp ce Parlamentul European susţine de cele mai multe ori suplimentarea acestor fonduri.

Parlamentul European a propus un buget de 138 de miliarde de euro pentru 2017, în timp ce suma propusă de statele membre s-a ridicat la 133,8 miliarde de euro.

Cea mai mare parte a banilor UE ajung la cele 28 de state membre ale blocului comunitar sub formă de subvenţii agricole, ajutor pentru regiunile mai sărace şi pentru programele de cercetare şi educaţie.

‘Puterea bugetului UE pe 2017 constă în concentrarea acestuia asupra măsurilor prioritare, cum ar fi abordarea migraţiei şi încurajarea investiţiilor ca modalitate de a ajuta la stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă’, a declarat secretarul de stat slovac pentru Finanţe, Ivan Lesay, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

‘Vom menţine cheltuielile la un nivel ridicat pentru gestionarea crizei refugiaţilor’, a declarat la rândul său reprezentantul german Jens Spahn.

Eurodeputatul Jens Geier, care a condus negocierile în numele PE, a declarat că este ‘mulţumit de rezultat’.

Bugetul european pe 2017 mai prevede alocarea de fonduri pentru măsuri suplimentare de securitate la frontierele externe ale UE, după ce mai mult de un milion de migranţi şi solicitanţi de azil au ajuns pe continentul european anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...