MFP: Curtea de Conturi a constatat că SRR şi SRTv au denaturat situaţiile financiare centralizate

Ministerul Finanţelor Publice a transmis luni conducerii Parlamentului o informare cu privire la situaţia financiară şi juridică a Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune ca urmare a aspectelor constatate de către Curtea de Conturi, în care arată că cei doi ordonatori de credite au denaturat situaţiile financiare centralizate ale instituţiilor publice.
Economica.net - lun, 04 apr. 2016, 14:01
MFP: Curtea de Conturi a constatat că SRR şi SRTv au denaturat situaţiile financiare centralizate

‘În urma misiunii cu tema auditul financiar al contului general de execuţie a bugetului de stat pe anul 2014 la Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi a stabilit că ordonatorii principali de credite Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune (entităţi finanţate din venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat) au denaturat situaţiile financiare centralizate ale instituţiilor publice (bilanţul instituţiilor publice). Această stare de fapt a fost generată de neclaritatea statutului acestora, cele două entităţi declarându-se ca fiind alte unităţi economice de stat, netransformate în societăţi comerciale sau regii autonome, când de fapt nu sunt nici instituţii publice nici societăţi comerciale’, se arată în documentul semnat de ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

Potrivit MF, în procesul verbal de constatare se arată că cele două instituţii au depus ‘în parte’ situaţiile financiare, la data de 31.12.2014, iar în situaţiile financiare centralizate ale lor nu a fost cuprinsă la anexa 34 ‘situaţia modificărilor în structura activelor nete/ capitalurilor’ valoarea de 931.462.571 lei.

‘Ca urmare, Curtea de Conturi a stabilit ca măsuri trimiterea unei informări cu privire la aspectele constatate către Parlament şi Guvern în vederea clarificării cadrului juridic ce reglementează modul de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, ce funcţionează în prezent ca instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, ca ordonatori de credite, cât şi în calitate de societăţi comerciale’, se mai arată în document.

Potrivit datelor comunicate de SRTv, în anul 2014, din veniturile totale de 544,2 milioane de lei, încasările din taxe s-au ridicat la 319 milioane lei, taxe care nu au mai fost indexate din anul 2003. Potrivit adresei societăţii de televiziune, în prezent, datoriile instituţiei se ridică la peste 770 milioane de lei. Din toate acestea, la data de 21.01.2016, TVR înregistra obligaţii la bugetul de stat consolidat în sumă totală de 460,2 milioane de lei.

Pentru soluţionarea problemei cu privire la statutul juridic al celor două societăţi şi a situaţiei financiare precare a SRTv, ministerul a identificat următoarele variante: reorganizarea celor două societăţi ca instituţii publice finanţate fie integral de la bugetul de stat, fie din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, fie integral din venituri proprii.

Alte soluţii ar fi adoptarea în regim de urgenţă a unui proiect de lege care să prevadă reorganizarea SRR şi SRTv şi stabilirea modului de finanţare a instituţiilor nou-înfiinţate, rectificarea legii bugetului de stat pe anul 2016 pentru includerea în finanţare a acestor instituţii, ocazie cu care se identifică sursele de acoperire a majorării cheltuielilor bugetare, intrarea SRTv în insolvenţă cu adoptarea unui proiect de lege în regim de urgenţă prin care să se completeze legea 41/1994.

‘Menţionăm că reorganizarea SRTv ca instituţie publică presupune că deficitul bugetar general consolidat s-ar majora la nivelul unui an cu circa 100 milioane de lei, iar în anul 2016 impactul asupra deficitului bugetar ar fi de 410 milioane de lei (datorii comerciale şi cheltuieli de funcţionare)’, se mai arată în informare.

Te-ar mai putea interesa și
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului Comerțului care a fost lansat în august. Dacă în luna......
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...