MFP facilitează înregistrarea contribuabililor în Spaţiul Privat Virtual (SPV)

Economica.net
31 05. 2018
anaf_1111_20170113144958_10895200

Într-un comunicat remis joi AGERPRES, MFP reaminteşte că, din 16 mai 2018, orice persoană care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea să le declare online, iar formularul electronic inteligent al Declaraţiei Unice este disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, începând cu anul 2019 depunerea online a Declaraţiei Unice este obligatorie.

Prin intermediul SPV, contribuabilii persoane fizice se pot informa asupra obligaţiilor fiscale, pot descărca decizii de impunere şi pot verifica situaţia declarării contribuţiilor sociale.

Pentru înregistrarea în SPV, contribuabilii care au primit scrisoarea trebuie să aibă acces la un dispozitiv conectat la internet şi să pregătească următoarele informaţii: numărul documentului format din 12 cifre, înscris în partea stângă-sus a primei pagini a scrisorii primite, codul numeric personal (CNP) sau numărul de identificare fiscală (NIF), înscris sub numărul documentului, seria şi numărul actului de identitate, adresa de e-mail proprie, numărul telefonului mobil personal, un nume de utilizator ales pentru autentificarea în SPV şi o parolă necesară autentificării în SPV.

‘Aceste informaţii trebuie completate în formularul web disponibil pe portalul ANAF în secţiunea ‘Spaţiul Privat Virtual’/’Înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice’/’Persoane fizice/Înregistrare utilizatori’, alegând Tipul de aprobare ‘Verificare număr document’. (link direct: https://www.anaf.ro/InregPersFizicePublic/formularInregistrare.jsp). După completarea corectă a tuturor datelor solicitate în formularul web, procesul de înregistrare se finalizează prin apăsarea butonului ‘Continuă’. Înregistrarea cu succes în SPV va fi confirmată prin afişarea unei pagini care va conţine informaţiile completate anterior, iar autentificarea în SPV se va poate face pe baza numelui de utilizator şi a parolei alese la momentul înregistrării’, se precizează în comunicat.

Serviciul electronic SPV este furnizat gratuit de Ministerul Finanţelor Publice şi poate fi accesat direct la adresa https://pfinternet.anaf.ro. Prin intermediul SPV se poate accesa situaţia fiscală personală şi se pot primi sau transmite o serie de documente, declaraţii fiscale şi alte informaţii fiscale utile, adaugă ministerul.