MFP: Înrolarea în Spaţiul privat virtual, o facilitate opţională la dispoziţia românilor din afara ţării
„Precizăm că propoziţia „identificarea contribuabililor la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României” din Referatul de aprobare al proiectului de ordin se referă la îndeplinirea procedurii de confirmare a identităţii contribuabililor, care solicită înregistrarea ca utilizatori ai serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) la sediul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României. Scopul acestei prevederi este de a veni în întâmpinarea persoanelor fizice, care au cetăţenia română şi doresc să se înroleze voluntar în SPV, dar domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate”, explică MFP în comunicatul transmis AGERPRES.
În acest sens, pentru a le oferi şi posibilitatea de a se prezenta şi la ambasada sau oficiile consulare din ţara în care se află, care sunt mai apropiate, MFP propune următoarea completare pentru art. 20 alin. 6 lit. b): „aprobare la ghişeu. În acest caz persoana fizică trebuie să se prezinte la orice organ fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în scopul identificării fizice. În cazul persoanelor fizice care au cetăţenia română şi domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate, în scopul identificării fizice, se pot prezenta şi la oficiile consulare sau ambasadele României în circumscripţia cărora domiciliază, au reşedinţa sau lucrează, după caz.”
Referatul proiectului de ordin a fost actualizat şi poate fi consultat pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.
Miercuri, MFP a anunţat că persoanele fizice vor putea accesa în Spaţiul Privat Virtual (SPV) noi documente, odată cu extinderea serviciilor SPV.
„Pentru eficientizarea comunicării, îmbunătăţirea transparenţei şi reducerea birocraţiei ANAF, MFP a decis extinderea exploatării potenţialului Spaţiului Privat Virtual (SPV) ca instrument de relaţionare directă cu fiecare contribuabil la bugetul de stat. În acest sens, în SPV vor fi disponibile: chestionarele întocmite de persoanele fizice la sosirea si /sau plecarea în /din România; notificările privind rezidenta persoanelor fizice; declaraţiile de înregistrare fiscală; cererile pentru eliberarea Certificatului de rezidenţă fiscală; certificatele de rezidenţă fiscală; cererile de restituire; cererile de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ/ municipiul Bucureşti sau a numărului unic de identificare din aplicaţia informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a certificatului de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale; evidenţa creanţelor fiscale”, se menţiona într-un comunicat al MFP remis AGERPRES.
De asemenea, prin SPV persoanele fizice vor avea posibilitatea să verifice corectitudinea prelucrării Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, pe care au depus-o pe suport de hârtie.
Finanţele au decis şi majorarea termenelor de păstrare în SPV a mai multor documente emise de către Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin corelare cu durata de valabilitate a acestora.
Potrivit sursei citate, pe viitor se vor implementa în SPV modelele declaraţiilor, cererilor sau ale altor documente emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pentru facilitarea accesului la SPV, se elimină verificarea la ghişeu a semnăturii olografe a persoanei reprezentate şi se acceptă depunerea împuternicirii în formă simplă. În acelaşi timp, se oferă cetăţenilor români care domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate, posibilitatea de a se prezenta şi la oficiile consulare sau ambasadele României în scopul identificării fizice şi înregistrării în SPV, preciza marţi MFP în comunicat.
Potrivit datelor ANAF, Spaţiul Privat Virtual (SPV) înregistra, începând cu luna aprilie, peste un milion de utilizatori, care s-au înrolat în aplicaţie de la lansarea acesteia, în anul 2014.