MFP: Preţul titlurilor de stat pentru populaţie la BVB va fi stabilit de piaţă în funcţie de evoluţia dobânzilor

Preţul titlurilor de stat pentru populaţie la Bursa de Valori Bucureşti va fi stabilit de piaţă, în funcţie de evoluţia dobânzilor interbancare, acesta urmând să fie peste valoarea nominală dacă dobânzile sunt mai mici decât cea a titlurilor (2,15% pe an), sau sub valoarea nominală în caz contrar, a declarat vineri, pentru Agerpres, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Enache Jiru.
Economica.net - vin, 05 aug. 2016, 11:16
MFP: Preţul titlurilor de stat pentru populaţie la BVB va fi stabilit de piaţă în funcţie de evoluţia dobânzilor

‘Preţul va varia pe piaţă în funcţie de fluctuaţia de dobânzi în piaţa interbancară. Spre exemplu, titlul de stat este remunerat cu o dobândă de 2,15% şi, după jumătate de an, deţinătorul îl vinde, iar piaţa ar fi la 2,5% dobândă, ar avea o pierdere, pentru că cel care va cumpăra titlul (banca – n.r.) trebuie să se împrumute cu 2,5% pentru a plăti titlul’, a explicat Jiru.

Pe de altă parte, dacă dobânzile din piaţă sunt sub 2,15% la momentul vânzării, deţinătorul primeşte mai mult, pentru că cel care îl cumpără îşi asigură o dobândă mai mare decât cea din piaţă.

Pe de altă parte, dacă titlurile se vând înainte de împlinirea unui an de deţinere, posesorul pierde integral dobânda, iar dacă se vând în al doilea an de deţinere se pierde doar dobânda pentru al doilea an.

Totodată, la tranzacţionarea pe Bursă, se plăteşte şi un comision, care este limitat la băncile din consorţiul de intermediere la maxim 0,1%. Însă ceilalţi intermediari pot aplica propria politică de comisionare.

Titlurile de stat pentru populaţie din emisiunea Fidelis Centenar sunt tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti începând de vineri, 5 august 2016, iar deţinătorii de titluri le pot tranzacţiona la preţurile cotate în mod transparent la BVB, în prima zi de listare preţul fiind de 100,57 lei/titlu.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat, vineri, că emisiunea de titluri de stat pentru populaţie a fost suprasubscrisă de peste şapte ori, Ministerul Finanţelor Publice reuşind să atragă mai multe de 735 de milioane de lei, în condiţiile în care valoarea iniţială a emisiunii a fost de 100 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...