MFP va lansa în februarie, pe piaţa internă, titluri de stat în euro, cu scadenţa la cinci ani

Economica.net
19 01. 2016
titluri_84754000

‘Nu am stabilit încă suma, dar va fi una semnificativă. Avem rambursarea unui bond (emisiune de obligaţiuni – n.a.) care vine în piaţă, de 1,6 miliarde, şi practic toată piaţa ne-a cerut să emitem acest instrument. Pentru ei (pentru investitori / bănci – n.a.) vine o lichiditate de 1,6 miliarde şi vine şi o reducere a rezervelor minime obligatorii de la BNR, care lasă bani în piaţă. Ar fi o oportunitate pierdută să nu ne refinanţăm, dându-le şi un instrument în care să investească. Sunt bănci şi fonduri de pensii care nu au în ce să reinvestească’, a afirmat şeful Trezoreriei.

Necesarul brut de finanţare al României în 2016 este de 70 miliarde lei în 2016, pe piaţa internă şi pe piaţa externă, respectiv de 9,4% din PIB. Deşi volumul de refinanţare (roll-over) a scăzut faţă de 2015, de la 7,4% din PIB la 6,8% din PIB, necesarul brut de finanţare creşte de la 8,9% din PIB în 2015 la 9,4% di PIB în 2016, pe fondul unui deficit bugetar mai mare