„Mica Românie”, cu restaurante şi magazine româneşti, înfloreşte într-un cartier din Barcelona – La Vanguardia
Nucleul discret de magazine româneşti nu este foarte vizibil şi nici nu urmăreşte asta. Dimpotrivă, românii care locuiesc în zona metropolitană a capitalei catalane se caracterizează tocmai prin lipsa de interes pentru locurile segregate ale altor compatrioţi şi se integrează rapid din punct de vedere cultural. Sunt conştienţi de lipsa de cunoaştere şi stereotipurile ce planează în general asupra Europei de est, astfel că vor să vorbească despre cultura, peisajele şi gastronomia locurilor de acasă, prin restaurantele şi magazinele de cartier de care se ocupă.
Această ‘little Romania’ a început să se formeze cu nici cinci ani în urmă. A pornit de la compania de transport şi mesagerie Atlassib, care se află de aproape 15 ani în Barcelona. Atrage sute de clienţi în fiecare săptămână, din toată provincia Barcelona, astfel că Valentin Radu a decis să deschidă în apropiere o băcănie cu produse româneşti, care s-a bucurat de succes. În plus, el a mai deschis şi o bodegă inspirată de legenda contelui Dracula. Chiar lângă Atlassib, Crina Nicoleta şi Doru Roşu au găsit şi ei locul potrivit pentru a-şi aduce băcăniile pe care le deţineau în alt loc din Barcelona. Au deschis şi un bar cu restaurant în apropiere, pe care l-au şi extins recent. În apropiere, fraţii Bârsan au deschis în 2012 o altă companie de mesagerie. Alte exemple din apropiere ar fi un atelier de croitorie sau un magazin unde se găsesc animale de companie.
‘Încet-încet, s-a transformat într-o stradă cu produse româneşti’, spune mândru Valentin Radu. ‘Chiar dacă locuiesc în alte oraşe din Catalonia, majoritatea românilor cunosc zona aceasta după serviciile de mesagerie, astfel că profită, de fiecare dată când vin pe aici, să mai facă şi nişte cumpărături’. ‘În Barcelona, este zona în care vin cei mai mulţi români’, mai spune şi Crina. Iar cu restaurantul, cei doi români reuşesc să atragă şi clientelă autohtonă, oameni care manifestă interes pentru descoperirea de gusturi noi – la preţuri convenabile.
Cert este că Valentin Radu, care a ajuns în Barcelona în 1998, a ridicat un mic centru comercial în strada Provença. Băcănia lui, cu tot felul de cârnaţi şi alte produse alimentare, are mereu clienţi. ‘A fost prima afacere pe care am deschis-o şi continuă să fie un pilon de bază’, spune el. Compania importă direct produsele vândute, majoritatea din România şi altele de la persoane particulare. Soţia lui, Maria, găteşte şi ea, tot pentru magazin. ‘Caut companii şi persoane de încredere, iar la vânzare, încerc să explic bine ce este fiecare produs, astfel ca niciun client să nu aibă temeri’, spune el. Afacerea i-a mers atât de bine, încât i-a permis deschiderea a patru magazine în diferite oraşe. A avut succes cu o patiserie chiar la colţ, decorată precum Bucureştiul anilor de la începutul secolului trecut. Crama Dracula, un restaurant cu decoraţii de groază care readuce în amintire personajul lui Bram Stoker, ‘funcţionează foarte bine, iar spaniolii constituie deja aproape 75% dintre clienţi. Majoritatea sunt colegi de muncă ai unora dintre compatrioţi’, după cum explică românul.
Restaurantul Crinei şi al lui Doru se numeşte Transilvania şi, cu excepţia meniului bilingv, sunt puţine elementele care să-i trădeze specialităţile. Majoritatea clienţilor nici nu-şi dau seama de nuanţele orientale decât după ce se aşează la masă sau îşi beau cafeaua în pauza de dimineaţă. Meniul cuprinde feluri de mâncare din toată Europa, plus ‘reinterpretări’ ale mâncărurilor internaţionale considerate deja ‘clasice’, cu ingrediente româneşti. ‘Noi încercăm să oferim o gastronomie specială, nu numai reţete rustice ale bunicii… ar fi prea tari pentru o climă mediteraneană’, spune Crina râzând. Ea trăieşte deja de 12 ani în Catalonia şi explică în acelaşi timp că nici nu vrea să-şi piardă identitatea. ‘Locuim aici, aşa că ne combinăm culturile’, explică la rândul său Doru. De exemplu, iarna sărbătoresc atât venirea lui Moş Crăciun, cât şi a Regilor Magi, pentru că au doi copii născuţi în Spania. ‘Cel mare vorbeşte mai bine catalana decât româna’, spune Crina.
‘Multă lume nu ştie să facă diferenţa între români şi ţiganii români şi, cu atâta publicitate negativă, cred că suntem toţi hoţi’, comentează de asemenea Doru Roşu. ‘Când lucram în L’Hospitalet (alt cartier din Barcelona, n.r.), nişte clienţi nici nu au crezut că vin din România, pentru că nu purtam fusta aia din velur’, îşi aminteşte Crina cu indignare. Valentin Radu este şi el îngrijorat de imaginea românilor din Spania. El a creat chiar şi o asociaţie – Unirea, ‘ca să schimb imaginea românului, ca să arăt cultura noastră şi ca să nu ne mai judece numai pentru tot ce apare la televizor’, explică românul. Asociaţia organizează, pentru cei aproape o mie de membri, Ziua femeii, Paştele sau Ziua Naţională, precum şi Miss România din Catalonia.
Românii constituie al doilea cel mai numeros colectiv de imigranţi din Catalonia (9% din total), cu 105.500 de persoane, potrivit celor mai recente date disponibile, din ianuarie 2013, constată cotidianul La Vanguardia. În ultimii zece ani, numărul lor a crescut de şapte ori, iar românii s-au stabilit peste tot în Catalonia. Este o populaţie tânără, cu vârste cuprinse, în medie, între 15 şi 44 de ani. În Barcelona locuiesc 7.300 de români.
‘Este ieşit din comun faptul că apare această zonă de magazine româneşti, pentru că românii sunt puţin obişnuiţi să deschidă afaceri proprii şi să-şi dedice activitatea compatrioţilor’, susţine antropologul Miguel Pajares, a cărui teză de doctorat despre inserţia pe piaţa forţei de muncă şi în societate a imigranţilor români din Catalonia analizează în detaliu situaţia acestora. ‘Nu prezintă aceeaşi tendinţă de a crea spaţii comune pentru compatrioţi, aşa cum fac latinoamericanii sau pakistanezii’, mai arată el, însă ‘sunt foarte îngrijoraţi dacă sunt confundaţi cu ţiganii români’. ‘Sunt de obicei imigranţi ai primei generaţii şi în general nu au avut probleme de integrare’, spune şi profesorul şi cercetătorul Ricard Zapata-Barrero, specialist în politici de imigraţie. ‘Trec neobservaţi pentru că nu au modelele culturale sau religioase foarte diferite de cele autohtone şi pentru că se dispersează mai mult decât alte colective. Caracteristica lor principală este normalitatea şi o anume invizibilitate. De aceea, după o primă etapă de la sosire, de adaptare, apare revendicarea culturală’, precizează specialistul.