Michał Mrowiec a fost numit în funcția de președinte al Ursus Breweries după demisia lui Paul Barnett, care a decis să se întoarcă în Australia

09 11. 2022
Mrowiec

Mrowiec a făcut parte în ultimii șapte ani din echipa Kompania Piwowarska, afacerea poloneză a grupului Asahi Europe & International. A avut o contribuție semnificativă la creșterea profitabilității prin transformarea strategiei comerciale a companiei și prin coordonarea unor proiecte majore de investiții. Anterior, a fost director comercial la Coca Cola HBC în Polonia și vicepreședinte de Vânzări la Unilever, implementând mai multe inițiative de transformare organizațională. Michał a finalizat masteratul la Universitatea de Economie din Katowice, Polonia.

„Numirea la conducerea Ursus Breweries mă onorează și mă bucur să vin în România – o țară care se aseamănă cu țara mea natală, Polonia. Echipa de aici face performanță, iar compania are deja rolul de lider al pieței berii și am acceptat cu entuziasm provocarea de a duce mai departe proiectele de dezvoltare sustenabilă și comercială ale companiei, demarate de echipă alături de Paul. Voi lucra îndeaproape cu colegii mei și îmi voi pune la dispoziție know-how-ul și experiența acumulate până acum astfel încât să ne menținem pe același loc în topul preferințelor consumatorilor din România”, a declarat Michał Mrowiec.

„Am avut o experiență foarte bună în echipa Ursus Breweries și le mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat și pentru proiectele pe care le-am dezvoltat împreună. Las pe mâini foarte bune inițiativele dezvoltate aici și am încredere că Ursus Breweries va avea o perioadă prosperă sub coordonarea lui Michał”, a adăugat Paul Barnett.

Numirea lui Michał, care aduce cu sine o experiență internațională vastă în industria berii și cea FMCG, contribuie la ambiția grupului Asahi Europe & International de a îmbrățișa și promova diversitatea, cu multiplele ei valențe, precum expertiza diferită, diversitatea de gen sau pluralismul de idei.

Despre Ursus Breweries

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.