Michel Barnier se declară deschis unei scurte prelungiri a negocierilor cu Marea Britanie privind Brexit-ul

Berlin, 2 sep /Agerpres/ - Negociatorul-şef al Uniunii Europene privind Brexit-ul, Michel Barnier, s-a declarat deschis unei scurte prelungiri a discuţiilor cu Londra privind ieşirea din blocul comunitar, aflate în prezent în impas, indicând că ele ar trebui să poată fi încheiate "până la mijlocul lunii noiembrie", relatează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - D, 02 sept. 2018, 12:29
Michel Barnier se declară deschis unei scurte prelungiri a negocierilor cu Marea Britanie privind Brexit-ul

Până acum, este oficial prevăzut ca negocierile dintre Londra şi Bruxelles să se încheie până la un summit al liderilor ţărilor din UE la 18 octombrie.

„Ţinând cont de timpul necesar ratificării acordului ieşirii” Marii Britanii din UE „de către parlamentele britanic şi european, trebuie să încheiem negocierile până la mijlocul lunii octombrie”, a declarat Michel Barnier într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Este posibil. Noi avem nevoie nu de timp, ci de decizii politice”, a adăugat el, făcând referire la guvernul britanic.

Negocierile dintre Londra şi Comisia Europeană avansează extrem de greu în prezent, şi se profilează riscul unui Brexit fără acord, din cauza unor divergenţe care vizează în special relaţiile comerciale ale celor două blocuri, dar şi chestiunea frontierei irlandeze.

În faţa blocajului, cele două părţi încep să ia în considerare prelungirea discuţiilor.

Ministrul britanic responsabil cu Brexit-ul, Dominic Raab, a vorbit la rândul său miercuri despre „o marjă de manevră” în privinţa calendarului.

Ieşirea Marii Britanii din UE este programată pentru sfârşitul lunii martie 2019. Barnier a reiterat că UE este pregătită, în cazul unui acord semnat, să continue până la sfârşitul lui 2020 să trateze Marea Britanie ca ţară membră pentru a ajuta la tranziţie, însă fără ca Londra să aibă drept de vot în deciziile europene.A

 

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...