Micii comercianţi cer un pachet de legi care să-i protejeze de expansiunea hypermarketurilor

Micii comercianţi solicită autorităţilor un pachet de legi protecţioniste faţă de activitatea marilor lanţuri de magazine, arătând că, în caz contrar, statul s-ar putea trezi cu până la 100.000 de şomeri, a declarat, joi, Cora Muntean, secretar executiv al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii (ANCMMR).
Economica.net - joi, 09 oct. 2014, 10:43
Micii comercianţi cer un pachet de legi care să-i protejeze de expansiunea hypermarketurilor

Micii comercianţi solicită autorităţilor un pachet de legi protecţioniste faţă de activitatea marilor lanţuri de magazine, arătând că, în caz contrar, statul s-ar putea trezi cu până la 100.000 de şomeri, a declarat, joi, Cora Muntean, secretar executiv al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii (ANCMMR).

,,Comercianţii mici şi mijlocii au multe probleme legate de legislaţia pe care sperăm că, o dată cu înfiinţarea asociaţiei noastre, să le putem rezolva la nivelul Parlamentului şi al Guvernului. Sunt ţări care au o legislaţie extrem de protecţionistă pentru comercianţii mici şi mijlocii pentru că, la urma urmei, şi noi suntem cei care contribuim la bunul mers al acestei ţări. Marile lanţuri de magazine continuă politica expansionistă în centrul oraşelor şi să-i sufoce atât pe micii comercianţi, cât şi pe producătorii lor. 90% din produsele de pe rafturile marilor lanţuri de magazine sunt de provenienţă străină. Ungaria, de exemplu, are o politică protecţionistă faţă de micul comerciant. Statul ungar nu permite să fie batjocoriţi micii comercianţi locali’, a spus Cora Muntean.

Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii a organizat joi cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Management modern pentru comercianţii mici şi mijlocii din România.

,,Nu spunem să piară marile lanţuri de magazine, spunem să stea acolo unde le este locul, în afara oraşelor şi să aibă acel program precum în majoritatea ţărilor, să fie închise de vineri până luni. Nu ştiu ce va face Guvernul. Eu nu cred că doreşte să se trezească cu 100.000 de şomeri dintr-o dată. În primele şapte luni ale anului 2014, 50.000 de mici afaceri s-au închis, ceea ce înseamnă că, dintr-o dată, 50.000 de oameni care au închis la care se mai adaugă cel puţin un vânzător pentru fiecare afacere închisă. Este pregătit statul să susţină acest număr mare de şomeri? Cred că soluţia este un pachet de legi protecţioniste’, a spus Cora Muntean.

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, a precizat, cu acest prilej, că programul ,,Fabricat de un tânăr antreprenor din român’, ce va demara în această lună, este parte a măsurilor pe care Guvernul le ia pentru susţinerea producătorilor autohtoni.

,,Lanţurile de magazine vor oferi, în mod gratuit, un spaţiu de publicitate în pliantele promoţionale şi pagina de web a acestora, pentru promovarea produselor româneşti ale tinerilor întreprinzători şi vor permite efectuarea unei campanii publicitare lunare, în mod gratuit, firmelor tinerilor întreprinzători care îşi expun spre comercializare produsele în cadrul raionului tânărului antreprenor. În funcţie de tipul de produse, în cadrul acestor spaţii vor putea fi expuse produse specifice judeţului în care un lanţ de magazine îşi desfăşoară activitatea. Raionul va trebui poziţionat într-un loc vizibil, uşor accesibil, şi va fi marcat corespunzător cu steagul României şi cu sigla Fabricat de un tânăr antreprenor’, a spus ministrul Florin Jianu.

Acest program va fi demarat la început în Bucureşti, împreună cu unul dintre lanţurile mari de magazine prezente în România. În vederea comercializării, lanţurile de magazine (supermarketuri, hypermarketuri) vor pune la dispoziţie, în mod gratuit, un raion pentru tinerii întreprinzători cu vârsta de pînă la 40 de ani (fără taxe de raft, de listare, de poziţionare exclusivă sau alte astfel de taxe).

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,1 miliarde de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,1 miliarde de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,1 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni, una de obligaţiuni de stat şi una de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor......
Guvernul polonez propune o lege prin care conținutul pe internet să poată fi blocat fără o decizie a justiției
Guvernul polonez propune o lege prin care conținutul pe internet să poată fi blocat fără o decizie a justiției
Ministrul polonez pentru Afaceri Digitale a prezentat luni un proiect de lege despre care afirmă că este menit să combată ...
Tesla a vândut în 2024 mai multe autoturisme decât Audi, pentru prima dată în istorie
Tesla a vândut în 2024 mai multe autoturisme decât Audi, pentru prima dată în istorie
Constructorul american de automobile electrice Tesla a devansat anul trecut una dintre cele mai renumite mărci de automobile ...
Republica Moldovă nu și-a asigurat integral consumul de energie electrică mâine. Va cumpăra energie în regim de urgență, din România și/sau Ucraina, mai scump
Republica Moldovă nu și-a asigurat integral consumul de energie electrică mâine. Va cumpăra energie în regim de urgență, ...
Republica Molldova are în după amiaza zilei de mâine un deficit de energie electrică de aproape 500 MWh, pe care speră ...