Microsoft anunță că a fost atacat de un grup de hackeri care au legătură serviciile secrete ruse. Aceștia au vizat mesageria electronică a conducerii companiei

Piraţi cibernetici cu legături cu serviciile de informaţii ruse au atacat mesageria electronică a cadrelor superioare ale companiei Microsoft, potrivit unui document judiciar depus de gigantul american în domeniul informaticii, informează agențiile AFP şi dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 20 ian. 2024, 10:15
Microsoft anunță că a fost atacat de un grup de hackeri care au legătură serviciile secrete ruse. Aceștia au vizat mesageria electronică a conducerii companiei

Compania americană susține că autorul atacului cibernetic este „Midnight Blizzard”, grup care are legături cu serviciile de informaţii externe al Rusiei, potrivit Washingtonului şi Londrei.

„Acest grup este cunoscut ca unul ce vizează în principal SUA, entităţile diplomatice, organizaţiile non-guvernamentale şi furnizorii de servicii informatice, în SUA şi în Europa”, a declarat Microsoft într-o notă în august anul trecut, cu privire la un atac cibernetic anterior.

„Ei caută să adune informaţii spionând interese străine pe termen lung”, a adăugat Microsoft.

Activităţile grupului „Midnight Blizzard”, cunoscut de asemenea sub numele de „Nobelium”, au fost urmărite până la începutul anului 2018, potrivit Microsoft.

Echipa de securitate a companiei a detectat cel mai recent atac pe 12 ianuarie, declanşând operaţiuni de apărare care au blocat accesul piraţilor cibernetici.

Atacul a început în noiembrie anul trecut, când piraţii au încercat o parolă pe o serie de conturi şi au reuşit să acceadă la un fost cont de test, a explicat Microsoft.

Apoi, piraţii cibernetici au utilizat acest „punct de sprijin” pentru a accede la unele conturi ale salariaţilor Microsoft, în special ale unor persoane în funcţii de conducere şi membri ai echipei de securitate.

„Ancheta arată că piraţii au vizat iniţial conturi de mesagerie pentru a putea găsi acolo informaţii legate chiar de Midnight Blizzard”, precizează compania americană.

Potrivit gigantului american în domeniul informaticii, nimic nu arată că piraţii ciberneticii au avut acces la conturi ale clienţilor, la sisteme de producţie, la codul sursă sau la softuri de inteligenţă artificială la Microsoft.

Te-ar mai putea interesa și
Firmele din România recrutează electricieni asiatici
Firmele din România recrutează electricieni asiatici
Firmele din România nu mai caută doar muncitori necalificați, precum curieri sau lucrători în construcții, ci și personal specializat. Crește cererea pentru meserii calificate, precum......
Ce prețuri la cazare sunt pe litoral în mini-vacanța de Sfânta Maria. Gradul de ocupare va depăși 95%
Ce prețuri la cazare sunt pe litoral în mini-vacanța de Sfânta Maria. Gradul de ocupare va depăși 95%
Gradul de ocupare în unitățile de cazare de la Marea Neagră în minivacanța de Sfânta Maria va depăși 95%, estimează ...
O cârciumă din Buzău care a aparținut lui Caragiale între noiembrie 1894 și noiembrie 1895 a fost scoasă la vânzare
O cârciumă din Buzău care a aparținut lui Caragiale între noiembrie 1894 și noiembrie 1895 a fost scoasă la vânzare
Cârciuma din zona Gării Buzău care a aparținut, în perioada noiembrie 1894 - noiembrie 1895, dramaturgului Ion Luca ...
Ford va lansa în 2027 o camionetă electrică de 30.000 de dolari
Ford va lansa în 2027 o camionetă electrică de 30.000 de dolari
Ford Motor intenționează să lanseze în 2027 noua gamă de vehicule electrice (EV) accesibile, inclusiv o camionetă de ...