Microsoft integrează instrumentul de inteligență artificială Microsoft Copilot în noua versiune Windows 11
Microsoft a integrat deja funcționalități copilot bazate pe algoritmi de inteligență artificială în cele mai populare produse ale sale, eficientizând scrierea de cod cu GitHub, îmbunătățind productivitatea cu Microsoft 365 sau redefinind căutările cu Bing și Edge, iar introducerea Microsoft Copilot în noua versiune Windows 11 este un un pas firesc în oferta Microsoft pusă la dispoziția utilizatorilor.
Câteva dintre cele mai importante noutăți din portofoliu sunt:
• Cu peste 150 de funcții noi, următoarea actualizare a Windows 11 este una dintre cele mai complexe de până acum, aducând toate capabilitățile Copilot și noile experiențe bazate pe AI în aplicații precum Paint, Photos, Clipchamp și multe altele, direct pe PC;
• Bing va adăuga suport pentru cel mai recent model DALL.E 3 de la OpenAI astfel că va oferi avantaje precum răspunsuri personalizate, pe baza istoricului căutărilor, sau o nouă experiență de shopping bazată pe AI, spre exemplu;
• Microsoft 365 Copilot va fi disponibil pe scară largă pentru clienții enterprise începând cu data de 1 noiembrie 2023 alături de Microsoft 365 Chat, un nou asistent AI care va transforma complet modul de lucru;
• În plus, Microsoft vine și cu noi dispozitive Surface compatibile cu toate aceste actualizări, care vor fi disponibile pentru precomandă începând de astăzi.
Noua actualizare a Windows 11 vine cu peste 150 de funcționalități noi, inclusiv integrarea Copilot pe PC
Iată câteva dintre noutățile pe care le va aduce actualizarea Windows 11:
– Copilot în Windows (disponibil în varianta de preview) ajută utilizatorii să creeze conținut și să termine lucrurile pe care le au de făcut mai repede și mai ușor;
– Cu noua versiune de Outlook pentru Windows, utilizatorii își pot conecta și coordona diferitele conturi (inclusiv Gmail, Yahoo, iCloud și multe altele) într-o singură aplicație. Instrumentele inteligente îi ajută să scrie e-mailuri clare și concise și să atașeze ușor documente și fotografii importante din OneDrive;
– Windows Backup face tranziția la un nou PC pe care rulează sistemul de operare Windows 11 mai ușoară ca niciodată. Cu Windows Backup, migrarea fișierelor, aplicațiilor și refacerea setărilor de pe un PC la altul este mult mai rapidă. Toate acestea, inclusiv Copilot în Windows, vor fi disponibile începând cu data de 26 septembrie, ca parte a celei mai recente actualizări Windows 11, la versiunea 22H2.
Noi funcționalități la nivelul Bing și Edge
Microsoft aduce noi funcționalități și la nivelul Bing și Edge, care integrează, la rândul lor, soluții de inteligență artificială.
• Răspunsuri personalizate. Utilizatorii pot acum să activeze opțiunea privind istoricul conversațiilor pentru a îmbunătăți rezultatele unei căutări.
• Copilot în Microsoft Shopping. Folosind Bing sau Edge, utilizatorii pot să găsească mai rapid ceea ce vor să cumpere online. Iar când solicită informații despre un element, Bing va pune întrebări suplimentare pentru a afla mai multe detalii, pe care le va utiliza apoi pentru a furniza recomandări personalizate.
• Content Credentials. Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale este foarte importantă, astfel că Microsoft vine cu o funcționalitate prin care conținutul poate fi marcat. Practic, prin intermediul Content Credentials, se adaugă un watermark digital (care conține inclusiv data și ora la care au fost create) pe toate imaginile generate cu ajutorul AI în Bing.
Microsoft 365 Copilot, disponibil pentru clienții din segmentul enterprise de pe 1 noiembrie
Microsoft 365 Copilot va fi disponibil pentru clienții din segmentul enterprise de pe 1 noiembrie.
Microsoft 365 Chat îmbină datele de la locul de muncă, inclusiv e-mailuri, întâlniri, chaturi, fișiere, astfel că utilizatorilor le va fi mai ușor să redacteze documentele importante, să își planifice mai eficient călătoriile de afaceri sau să ajungă la zi cu toate e-mailurile pe care le au în inbox.
În ultimii câțiva ani, ritmul de lucru și volumul sarcinilor au crescut constant. Sunt utilizatori care primesc peste 250 de e-mailuri în Outlook și trimit sau citesc aproape 150 de chaturi pe Teams, într-o singură zi. La nivel global, cei care folosesc Teams participă la de trei ori mai multe întâlniri, în fiecare săptămână, decât în 2020. Microsoft 365 Chat elimină din complexitatea sarcinilor și îi ajută pe utilizatori să recupereze timp.
Noi dispozitive Surface disponibile pentru precomandă începând de astăzi
Microsoft investește în perfecționarea componentelor de siliciu din dispozitivele pe care le produce pentru a susține inovațiile din sfera AI și a aduce noi experiențe de utilizare ale produselor și soluțiilor sale, îmbunătățind în același timp performanța acestora.
– Noul Surface Laptop Studio 2 este cel mai puternic device Surface construit de Microsoft până acum. Echipat cu cel mai nou procesor Intel Core și cu instrumente NVIDIA Studio de ultimă generație, Surface Laptop Studio este versatil și are, în același timp, performanțe înalte.
– Noul Surface Laptop Go 3 este cel mai ușor laptop portabil din categorie. Are procesor Intel® Core i5, o capacitate mare de stocare și o baterie care nu are nevoie de încărcare peste zi, lucruri care îl fac perfect pentru utilizarea de zi cu zi, cu atât mai mult cu cât integrează cele mai noi instrumente de AI dezvoltate de companie și de întreaga industrie, în general.
Pentru a precomanda unul dintre noile dispozitive Surface, clienții au posibilitatea de a aceesa Microsoft.com, Bestbuy.com sau website-ul Surface.