Microsoft lansează marţi primul smartphone Lumia fără numele Nokia
Smartphone-urile Lumia, cunoscute pentru culorile vii şi camerele video de top, nu au realizat vânzări prea bune, cu excepţia câtorva pieţe emergente, relatează portalul techtimes.com.
Microsoft a publicat joi o imagine cu o porţiune din Lumia, în care se vede un cadru portocaliu şi camera video, iar grupul speră că noul model va avea mai mult succes după preluarea diviziei de la Nokia.
Pe lângă gama Lumia, Microsoft trebuie să relanseze şi sistemul de operare Windows Phone, care nu a reuşit să câştige o cotă semnificativă, pe o piaţă dominată de Android.
Numai 2,5% din dispozitivele mobile la nivel mondial funcţionează cu Windows Phone, potrivit companiei de analiză a pieţei IDC, În schimb, aproape 85% din toate aparatele mobile din întreaga lume funcţionează cu sistemul Android.
Cadrul portocaliu al noului Lumia coincide cu o imagine portocalie publicată de Microsoft în octombrie, care prezenta doar logo-ul companiei.
Vicepreşedintele Microsoft pentru marketingul telefoanelor, Tuula Rytila, a declarat că grupul este nerăbdător că prezinte primul Microsoft Lumia, dar a negat că schimbarea numelui va face ca smartphone-urile Nokia Lumia să devină perimate. Citeşte mai mult pe Mediafax.ro.