Microsoft şi Oracle au format o alianţă pe piaţa serviciilor de cloud pentru companii

Microsoft a introdus serviciile Oracle de baze de date şi aplicaţii Java pe propria platformă de servicii de cloud computing destinate firmelor, cele două companii lăsând în urmă o îndelungată rivalitate pentru a atrage clienţii corporate care îşi mută latura software a afacerii pe internet.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 08:23
Microsoft şi Oracle au format o alianţă pe piaţa serviciilor de cloud pentru companii

Astfel, companiile care utilizează serviciul de cloud Windows Azure vor putea rula popularul soft de baze de date al Oracle şi celelalte aplicaţii şi instrumente de programare Java oferite de companie, au anunţat directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, şi co-preşedintele Oracle Mark Hurd într-o conferinţă de presă, potrivit Bloomberg.

Clienţii au cerut ca serviciile Microsoft şi Oracle să fie compatibile, determinând cele două companii să colaboreze pentru a aduce o ofertă consistentă.

„Era şi timpul, şi pe bucurăm că avem şansa să colaborăm astfel, mai constructiv, cu Oracle. Parteneriatul aduce beneficii imediate clienţilor de toate formele şi mărimile”, a afirmat Ballmer.

Ambele companii se confruntă cu o competiţie dură pentru serviciile de cloud, de la companii precum Google, Amazon.com sau Salesforce.com.

Microsoft caută să-şi diversifice sursele de venit către servicii online, pentru a estompa impactul declinului pieţei PC-urilor. În acelaşi timp, Oracle se orientează tot mai mult către servicii de software oferite companiilor prin abonamente online, în locul tradiţionalelor aplicaţii instalate pe serverele proprii ale clienţilor.

Colaborarea va atrage companiile interesate de o mai bună compatibilitate tehnică între produsele Microsoft şi cele Oracle.

Serviciul de baze de date al Oracle concurează cu platforma SQL Server a Microsoft.

Piaţa globală a bazelor de date se ridică la 28,2 miliarde de dolari la nivelul anului trecut, potrivit datelor IDC. Oracle are o cotă de piaţă de 45%, urmat de Microsoft cu 20%, respectiv IBM cu 18%.

Microsoft şi Oracle lasă astfel în urmă o îndelungată rivalitate, care datează încă de la apariţia computerului personal.

CEO-ul Oracle, Larry Ellison, a calificat Microsoft drept „monopolişti condamnaţi” după ce compania a fost găsită vinovată de concurenţă neloială de un tribunal federal din SUA în ceea ce priveşte strategia de apărare a poziţiei de monopol a sistemului de operare Windows.

În 2000, Oracle a anunţat că a angajat detectivi particulari pentru a căuta în gunoiul a două organizaţii care au sprijinit Microsoft într-un proces privind acuzaţii de concurenţă neloială. Ellison a adăugat că ar trimite cu plăcere propriile deşeuri către Microsoft, pentru a fi inspectate.

Cu toate acestea, cele două companii au mai colaborat înaintea alianţei anunţate luni. Bazele de date Oracle rulează şi pe sistemul de operare Windows, iar dezvoltatorii care utilizează softul de servicii Web al Microsoft pot construi aplicaţii pe platforma Oracle.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță că pune în consultare publică „Ghidul privind principiile de tarifare......
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, ...
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...