Miele lansează în România cuptorul revoluţionar Dialog de 8.000 de euro

Miele, unul dintre cei mai mari producători de echipamente electrocasnice premium din lume, lansează în România cuptorul revoluționar Dialog la preţul de 8.000 de euro. În pofida preţului ridicat, reprezentanţii companiei spun că se adresează uzului casnic. Cuptorul foloseşte undele electromagnetice care răspund inteligent la textura alimentelor. 
Lidia Neagu - mar, 24 sept. 2019, 11:00
Miele lansează în România cuptorul revoluţionar Dialog de 8.000 de euro

Interesul în creștere al clienților pentru bucătăria de înaltă calitate a făcut ca România să fie printre primele țări în care cuptorul Dialog este lansat la vânzare.

„Există o tendință vizibilă în ultimii ani de a descoperi gastronomia de calitate, iar acest lucru se remarcă prin numărul tot mai mare de restaurante din România incluse în ghidurile internaționale. Unii dintre clienți vor să repete experiențele culinare și acasă, astfel că numărul celor interesați de electrocasnicele de bucătărie Miele crește de la an la an.”, spune Loredana Butnaru, general manager Miele.

Butnaru estimează că până la finele anului, vânzările se vor ridica la „câteva unităţi, sub 10”.

Ce ştie să facă un cuptor care costă cât o Dacia Logan

Tehnologia exclusivă Miele permite senzorilor să păstreze un dialog constant cu mâncarea. Cuptorul „vorbește”, practic, cu mâncarea şi determină cantitatea de energie termică necesară fiecărui ingredient în parte, cu ajutorul undelor electromagnetice, care sunt controlate pe tot parcursul procesului de gătire.

Prin două antene aflate în interiorul cuptorului se măsoară constant modul în care moleculele din mâncare se rearanjează şi este ajustat procesul de gătire. Astfel sunt obținute rezultate spectaculoase, precum gătirea perfectă a unui pește aflat într-un cub de gheață, fără ca acesta să se topească. Noul cuptor ne permite să gătim cu mai multă precizie ca oricând şi sa creăm noi texturi şi feluri de mâncare, care până acum păreau imposibile. De exemplu, utilizatorii pot prepara simultan, pe aceeași tavă, trei tipuri complet diferite de mâncare, fără ca aromele să se amestece, iar meniurile să fie începute şi finalizate în acelaşi timp.

Tehnologia din cuptorul Dialog oferă și avantajul gătitului volumetric, astfel că orice tip de carne va fi preparat uniform, atât la exterior, dar mai ales în interior, un lucru extrem de dificil de realizat cu un cuptor convențional. Practic, când miezul ar fi gătit, exteriorul va fi, adesea, mult prea „bine făcut”.

Rezultatele sunt datorate tot undelor electromagnetice, care nu ard suprafața mâncării, astfel că Dialog poate coace și o pâine fără coajă. Pentru utilizatorii care doresc, totuși, să simtă gustul clasic al pâinii sau aroma cărnii prăjite, M Chef este combinat cu o altă metodă de gătire, încălzirea convenţională.

Revoluția gastronomică este completată de un timp de preparare unic în lume, ce poate fi și cu 70% mai scurt. De exemplu, carnea de pui va fi perfect gătită în doar 15 minute, față de 45-60 de minute (66% mai rapid), cotletul de vită în 55 de minute, față de 120 de minute, (54% mai rapid), iar pulled pork-ul în 2 ore și jumătate, față de 8 până la 16 ore (70% mai rapid). 

Odată cu lansarea cuptorului Dialog în România, Miele a prezentat și noile echipamente electrocasnice premium: Generația 7000. Acestea se remarcă prin 4 linii noi de design, dar mai ales prin opțiunile de conectare la o casă smart. Practic, toate produsele sunt Wi-Fi ready și le oferă utilizatorilor posibilitatea de a le controla prin intermediul aplicației Miele@mobile. În plus, unele dintre modele pot fi activate prin gesturi: este suficientă trecerea prin fața ușii cuptorului pentru pornirea acestuia.

Pentru pasionații de gastronomie, Generația 7000 vine cu dotări standard hightech, precum camera video rezistentă la temperaturi ridicate, ce poate transmite imagini la calitate HD direct pe tableta sau smartphone-ul clienților, astfel că aceștia pot regla, în timp real, temperatura sau timpul de gătire. De asemenea, o altă funcție unică Miele este TasteControl, care împiedică gătirea excesivă a mâncării prin reducerea extrem de rapidă a temperaturii din interiorul cuptorului la finalul programului. Astfel, alimentele nu mai sunt gătite în căldura reziduală, ceea ce ar putea duce la uscarea lor. 

Te-ar mai putea interesa și
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie listată la BVB, vor dezvolta un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 18,15......
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza riscurilor inflaționiste – guvernatorul Băncii Naționale a Austriei
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza ...
Banca Centrală Europeană ar putea să aştepte o perioadă mai lungă de timp înainte de a adopta o nouă reducere a dobânzii ...