Butnaru, Miele România: Impactul pandemiei se va resimţi pentru o perioadă îndelungată, dar suntem încrezători că va fi un an de creştere

07 05. 2020
loredana_butnaru_miele_88383600

De altfel, în ultimii şapte ani Miele România a crescut constant, iar în 2019 afacerile au ajuns la peste 10 milioane de euro.

„Impactul pandemiei este greu de neglijat, indiferent de industria în care activezi. Totuși, schimbarea de atitudine a românilor față de produsele premium, la care am contribuit și noi în ultimii ani, face ca business-ul nostru să nu fie foarte afectat. Clienții înțeleg că electrocasnicele Miele aduc plus valoare în viețile și gospodăriile lor, astfel că au ales să investească în noi și în această perioadă, drept urmare suntem pe creștere față de aceeași perioadă a anului trecut (…)Nu am oprit planurile de viitor, au fost necesare reduceri de costuri și schimbări, deoarece impactul s-a simțit în unele zone de business față de previziuni, dar nu au fost afectate veniturile angajaților și nici numărul lor”, arată Loredana Butnaru.

Vânzările au fost afectate de restricţiile de mişcare impuse de starea de urgenţă, în special, în zona de business, dar per total au crescut faţă de perioada similară a anului trecut.

„Miele România înregistrează o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, dar am remarcat în luna aprilie anumite scăderi, pe unele zone de business. Per total, față de aprilie 2019 suntem cu siguranță pe creștere, dar nu la nivelul pe care îl aveam prognozat la începutul anului (…) Deși este încă devreme, iar impactul pandemiei se va resimți pentru o perioadă îndelungată, semnalele pe care le primim sunt pozitive, astfel că suntem încrezători că și 2020 va fi un an de creștere”, spune Butnaru.

Retailerul a decis să mențină toate showroom-urile deschise în această perioadă, cu implementarea măsurilor suplimentare pentru prevenirea COVID-19, mai ales că locaţiile sunt stradale. „Avem protocoale stricte în ceea ce privește distanțarea socială, angajații poartă mănuși și măști de protecție, iar magazinele trec prin procese de igienizare frecvente, pentru a le oferi clienților un mediu sigur”, explică reprezentantul filialei locale a producătorului.

Însă, unii dintre partenerii săi au decis să închidă magazinele, iar numărul clienților care vin, fizic, în showroom-uri a scăzut. În schimb, traficul pe platformele unde compania este prezentă s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Odată cu introducerea stării de urgență în România am observat un shift în comportamentul clienților. Izolarea, impusă de ordonanțele militare și distanțarea socială, a transformat mediul online în cel mai eficient canal pentru achiziția de bunuri necesare, de la alimente și până la echipamente electrocasnice. Oamenii petrec mai mult timp acasă, astfel că au timp suplimentar pentru a se documenta despre produsele pe care și le doresc”, spune Loredana Butnaru.

În această perioadă, cele mai căutate și achiziționate categorii de produse sunt cele destinate curățeniei și igienizării. Astfel, consumabilele pentru electrocasnicele Miele, precum detergenții, suplimentele de curățare și igienizare și accesoriile sunt cele mai vândute produse în această perioadă.

În același timp, clienții caută și echipamente care să le ofere un grad superior de siguranță în ceea ce privește menținerea curățeniei și igienei în propriile locuințe. „Remarcăm, în acest sens, o apetență crescută pentru aspiratoare și mașini de spălat vase, precum și pentru mașini de spălat rufe și uscătoare”.

Miele România nu a avut probleme cu stocurile, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul multor produse IT, cum ar fi camerele web sau laptopurile. 

„Încă de la primele semne ale crizei provocată de acest coronavirus am luat măsuri pentru a ne asigura că le putem furniza clienților noștri produsele de care au nevoie, în orice moment. De aceea nu avem niciun articol din portofoliu cu stoc zero și nu preconizăm să avem probleme de furnizare în următoarea perioadă”, povesteşte directorul general al Miele România.

Însă, în mod sigur, spune Butnariu „vom simți o amânare a comenzilor de echipamente complete de bucătărie, deoarece mulți retaileri de bucătării premium, inclusiv partenerii noștri, au fost nevoiți să închidă în această perioadă, întrucât și furnizorii lor din alte țări au fost închiși”.

Ea a precizat că  showroom-urile vor funcționa normal și după relaxarea restricțiilor, iar angajaţii vor păstra măsurile de protecție necesare, atât timp cât va fi nevoie.

La nivel național, echipamentele Miele sunt comercializate în cele 6 showroom-uri proprii (București: Piața Presei și Calea Dorobanți, Constanța, Timișoara, Oradea şi Iaşi), precum și într-un total de 70 de puncte de vânzare: magazine exclusive, magazine partenere și online.

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2017/18 a crescut la aproximativ 4,1 miliarde de euro, cu 70% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.100 de persoane, cu 11.200 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.