Mihai Constantin: Reorganizarea ministerelor a dus la desființarea a 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere la nivel central

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, joi, că la nivelul instituţiilor centrale reorganizate au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere, iar din cele 486 de instituţii aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii.
AGERPRES - joi, 04 iul. 2024, 18:32
Mihai Constantin: Reorganizarea ministerelor a dus la desființarea a 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere la nivel central

„Am comunicat în precedenta şedinţă de guvern faptul că toate ministerele s-au încadrat în termenul de 30 iunie pentru a-şi anunţa planul de reorganizare, conform Legii 296/2023. Acest plan de reorganizare continuă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor din subordinea ministerelor”, a precizat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern, relatează Agerpres.

El a menţionat că, în şedinţa de joi au fost aprobate planurile de reorganizare pentru următoarele instituţii: Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Pensii Publice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Agenţia Română de Cooperare Tehnologică şi Industrială pentru Securitate şi Apărare, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Potrivit datelor valabile la 3 iulie, toate ministerele au parcurs procesul de reorganizare, exceptând Ministerul Afacerilor Interne care are nevoie, deşi are planul aprobat la nivel cu guvernamental, şi de avizul CSAT, care va fi luat cu proxima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar Ministerul Apărării este exceptat de la acest proces din considerente specifice ale activităţii sale.

„Aşadar, la nivelul instituţiilor centrale reorganizate au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere, iar din cele 486 de instituţii aflate în subordinea sau în coordonarea acestor ministere au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii, plus cele de astăzi pe care le-am enumerat mai devreme”, a precizat Constantin.

Conform acestuia, este vorba despre un proces în desfăşurare, foarte multe proiecte de reorganizare fiind aprobate în faze intermediare, în primă lectură sau la nivel de analiză, iar criteriile care stau la bază sunt plafonul de 8% posturi de conducere din numărul total de angajaţi, eliminarea automată a posturilor vacante din organigramă şi adaptarea ministerului, autorităţilor şi instituţiilor din subordine „la noile realităţi, în special cele care atrag fonduri europene”.

„S-a dat prioritate acestor criterii pentru a avea un stat mai suplu şi mai eficient din aceste puncte de vedere. E un proces în desfăşurare. (…) Când se va termina tot procesul, se va face şi o centralizare şi o evaluare a acestui impact pozitiv care este aşteptat din punct de vedere al reducerii costurilor, dar şi al creşterii eficienţei. (…) Au fost comasări şi comprimări consistente. (…) Opinia publică ar trebui să afle mesajul – că această reformă administrativă a fost pornită, este la un prag de îndeplinire de, să spunem 90%, şi efectele le vom vedea cu toţii la nivel de flexibilitate a serviciilor, de eficientizare a aparatului bugetar şi de reducere a costurilor. Este un proces, iar beneficiile sale nu vor fi strict doar cât se reduce din fondul de salarii al diverselor ministere sau autorităţi, ci vor reverbera prin eficientizare. (…) Cred că ne vom bucura cu toţii de un stat mai suplu”, a punctat Mihai Constantin.

Potrivit unui centralizator al Guvernului privind măsurile de reorganizare la nivel ministerelor şi instituţiilor aflate în subordine/coordonare, la data de 3 iulie, toate ministerele (aparatul central) au parcurs procesul de reorganizare, exceptând MAI, care are nevoie de avizul CSAT şi MApN care este exceptat de la proces.

La nivelul instituţiilor centrale, reorganizate, au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere.

Din cele 486 de instituţii aflate în subordine/coordonare au finalizat procesul de reorganizare 429 de instituţii. În urma reorganizării instituţiilor aflate în subordine/coordonare au fost desfiinţate 2.431 de posturi de execuţie şi 2.177 de posturi de conducere.

* Ministerul Finanţelor a parcurs procesul de reorganizare. S-au desfiinţat 19 posturi de conducere. Toate cele șase instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate, desfiinţând 701 posturi de conducere.

* Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 44 de posturi de execuţie şi șapte de conducere. Din 15 instituţii aflate în subordine/coordonare, 12 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 176 de posturi de execuţie şi 127 de posturi de conducere.

* Ministerul Justiţiei a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând patru posturi de execuţie şi trei posturi de conducere. Din 8 instituţii aflate în subordine/coordonare, cinci instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 185 de posturi de execuţie şi 106 posturi de conducere.

* Ministerul Educaţiei a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 79 de posturi de execuţie şi 16 de conducere. Din cele 56 instituţii aflate în subordine/coordonare, 42 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 987 de posturi de execuţie şi 486 de posturi de conducere.

* Ministerul Culturii a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 19 posturi de execuţie şi patru de conducere. Toate cele 92 de instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate desfiinţând 26 de posturi de execuţie.

* Ministerul Afacerilor Externe a desfiinţat cinci posturi de conducere. Din patru instituţii aflate în subordine/coordonare, două instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 11 posturi de execuţie şi șase posturi de conducere.

* Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a parcurs procesul, desfiinţând 42 de posturi de execuţie şi 17 posturi de conducere. Din cele 10 instituţii aflate în subordine/coordonare, șapte au fost reorganizate, desfiinţând 135 de posturi de execuţie şi 54 de posturi de conducere.

* Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost reorganizat. Au fost desfiinţate 84 de posturi de execuţie şi 93 de posturi de conducere.

* Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 14 posturi de execuţie şi 20 de posturi de conducere. Din șapte instituţii aflate în subordinea/coordonarea ministerului cinci instituţii au trecut prin procesul de reorganizare, desfiinţând 153 de posturi de execuţie şi 59 de posturi de conducere.

* Ministerul Sănătăţii a parcurs procesul de reorganizare. Din 159 de instituţii aflate în subordine/coordonare, 156 au finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 371 de posturi de execuţie şi 44 de posturi de conducere.

* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost reorganizat. În ceea ce priveşte instituţiile din subordine sau/sau coordonare, au fost desfiinţate două instituţii aflate la nivel central şi 67 de instituţii aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terţiari de credite. Au fost desfiinţate 176 de funcţii de conducere. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare sunt instituţii care au rol esenţial în atragerea fondurilor europene şi în efectuarea plăţilor către fermieri şi au făcut obiectul Ordonanţei de Urgenţă privind reorganizarea.

* Ministerul Energiei a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 11 posturi de execuţie şi șase de conducere. Cele două instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate, desfiinţând opt posturi de execuţie şi trei posturi de conducere.

* Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a finalizat procesul de reorganizare şi a desfiinţat un post de conducere şi un post de execuţie. Din cele 44 instituţii aflate în subordine/coordonare, o instituţie a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând șase posturi de execuţie şi patru de conducere.

* Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 52 de posturi de execuţie şi 17 posturi de conducere. Din 18 instituţii aflate in subordine/coordonare, o instituţie a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând astfel 37 de posturi de execuţie şi șapte de conducere.

* Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a fost reorganizat. Au fost desfiinţate 44 de posturi de execuţie şi 16 posturi de conducere. Cele două instituţii aflate în subordine sunt în proces de reorganizare.

* Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând șase posturi de execuţie şi un post de conducere. Din cele șase instituţii aflate în subordine/coordonare cinci au finalizat procesul de reorganizare şi au desfiinţat 125 de posturi de execuţie şi 289 de posturi de conducere.

* Secretariatul General al Guvernului a fost reorganizat şi s-au desfiinţat 55 de posturi de execuţie şi 11 posturi de conducere. Din 36 instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului, 18 instituţii au parcurs procesul, desfiinţând astfel 211 posturi de execuţie şi 115 posturi de conducere.

* Cancelaria Prim-Ministrului a parcurs procesul de reorganizare desfiinţând astfel două posturi de execuţie şi un post de conducere.

* Ministerul Apărării Naţionale consideră că nu se impune elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizare.

* Ministerul Afacerilor Interne şi trei instituţii aflate în subordine/coordonare se aşteaptă aviz CSAT.

Te-ar mai putea interesa și
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie urmând să crească de la 3 lei în prezent la 5 lei, iar abonamentul......
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...